Accizele ar putea fi calculate începând de anul viitor în funcţie de rata inflaţiei, nu de cursul de schimb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benzina s-ar putea scumpi anul viitor din cel puţin două motive: accizele ar putea fi indexate cu rata inflaţiei, şi nu calculate în funcţie de cursul de schimb anunţat la 1 octombrie, dar şi pentru că Guvernul analizează introducerea unei taxe pe preţul benzinei FOTO Mediafax
Benzina s-ar putea scumpi anul viitor din cel puţin două motive: accizele ar putea fi indexate cu rata inflaţiei, şi nu calculate în funcţie de cursul de schimb anunţat la 1 octombrie, dar şi pentru că Guvernul analizează introducerea unei taxe pe preţul benzinei FOTO Mediafax

Nivelul accizelor ar putea fi stabilit, începând din 2014, prin indexarea valorilor actuale cu rata inflaţiei, renunţându-se astfel la calculul legat de cursul de schimb anunţat de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a anului precedent, care în acest an a fost sub cel din 2012, ceea ce ar fi afectat negativ încasările bugetare, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

Liviu Voinea, ministrul delegate pentru Buget, a declarat că Guvernul intenţionează să renunţe anul viitor la stabilirea accizelor în funcţie de cursul de schimb valutar din data de 1 octombrie, fără să precizeze însă care va fi noua modalitate de calcul.

„Vom vedea. Dumneavoastră găsiţi o motivaţie logică pentru care avem determinarea la 1 octombrie? A existat o motivaţie câtă vreme era clar că se depreciază permanent cursul de schimb. Şi atunci aveai cumva o certitudine că prin raportarea unui curs mai mare vei avea încasări. Dar cursul e foarte stabil, raportarea la cursul de schimb nu se justifică“, a spus el.

Banca Centrală Europeană a aunţat la 1 octombrie un curs de 4,4485 lei pe euro, mai redus cu 1,6% faţă de rata de schimb de 4,5223 lei/euro utilizată în acest an.

Modificarea metodologiei de calcul a accizelor ar trebui negociată cu Fondul Monetar Internaţional. În cazul schimbării formulei de calcul este greu de crezut că va fi utilizat un nivel estimat al inflaţiei pentru 2013, au adăugat sursele citate de Mediafax.

În cazul pensiilor, legea prevede indexarea cu rata medie a inflaţiei din urmă cu doi ani, aşa cum este stabilită în datele finale ale Institutului Naţional de Statistică.

Dacă va fi aplicată această regulă şi în cazul accizelor, atunci taxele ar creşte anul viitor cu rata medie a inflaţiei din 2012, care s-a plasat la 3,33%.

Accizele sunt calculate în euro întrucât nivelul minim al acestor taxe este armonizat la nivelul UE, iar România a pracurs un calendar de creştere a valorilor de la momentul aderării la spaţiul comunitar.

Sumele încasate la buget în acest an sunt semnificativ mai mici faţă de cele programate, astfel că proiectul de rectificare care va fi discutat miercuri de Guvern prevede o reducere a veniturilor estimate ale bugetului general consolidat cu 3,4 miliarde lei şi a cheltuielilor cu 2,2 miliarde lei, ţinta de deficit bugetar fiind revizuită ascendent la 15,9 miliarde de lei (mai mare cu 1,2 miliarde lei sau 0,2 puncte procentuale din PIB), respectiv 2,54% din PIB (evaluat la 625,6 miliarde lei).

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite