Românul care face istorie: Construieşte o baterie de maşină în doar câteva minute
0Lumea cere de ani întregi o super baterie, acel acumulator care să prelungească considerabil autonomia gadget-urilor din ce în ce mai prezente. Din 2010, o masa critică de lideri ai statelor, profesionişti, oameni de ştiinţă, antreprenori, scriitori, au cerut o transformare a umilei baterii litiu-ion. Un român este pe cale să facă istorie.
Doar bateriile care pot stoca multă energie, la un preţ redus, vor putea duce la ieftinirea maşinilor electrice, energie electrică mai ieftină şi, implicit, scăderea emisiilor de carbon în atmosferă. Însă toţi oamenii de ştiinţă, gânditorii şi politicienii la un loc nu au reuşit să scoata pe piaţă un astfel de produs. Din ce în ce mai mult, oamenii de ştiinţă consideră că vom rămâne încă cel puţin un deceniu dependenţi de combustibili fosili.
Şi aici intră în vizor Yet-Ming Chiang şi românul Mihai Duduta
Taiwanezul-american este profesor în materiale la Massachusetts Institute of Technology (MIT), Chiang fiind cunoscut pentru fondarea A123, companie specializată pe baterii litiu-ion, care a avut cel mai mare IPO din 2009. Din păcate, compania a înaintat cerere pentru faliment în 2012 şi s-a vândut pe bucaţi către rivali din China şi Japonia. Cu toate acestea, Chiang a ieşit din afacere nepătat.