Peste 670.000 de firme, obligate să realizeze analiza de risc la securitate fizică, care le costă 3.000 de euro
0Începând cu data de 1 iulie, 672.709 de firme trebuie să realizeze analiza de risc la securitate fizică, o cerinţă care le costă în medie 3.000 de euro, arată o statistică a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, citată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
CNIPMMR solicită eliminarea obligativităţii realizării analizei de risc la securitate fizică, de către toţi agentii economicii, argumentând că societăţile au funcţionat ani întregi fără această analiză şi că nu există destui experţi care să realizeze această analiză pentru peste 670.000 de firme.
Firmele înfiinţate după iunie 2012 aveau şi au în continuare obligaţia elaborării analizei de risc la securitate fizică. Cele înfiinţate înainte de iunie 2012 au fost scutite de această obligaţie, termenul fiind amânat de câteva ori. Însă, începând cu data de 1 iulie 2018, şi-a încetat efectele amânarea termenului.
Rezultă că, începând cu această dată, toate societăţile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitate fizică, iar nefectuarea acesteia se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.
Potrivit statisticii ONRC, la 31.05.2012 erau active din punct de vedere juridic 672.709 persoane juridice, care incepând cu 01.07.2018 trebuie să realizeze analiza de risc la securitate fizică, la un preţ mediu de 3.000 de euro.
CNIPMMR argumentează însă că societăţile înfiinţate din 1990 până la data de 16 iunie 2013 au funcţionat ani întregi fără „analiza de risc la securitate fizică“, acestea asigurându-şi paza bunurilor proprii. De asemenea, acest lucru este coroborat şi cu numărul scăzut de experţi care deţin competenţe profesionale pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică, făcând astfel imposibilă realizarea analizei pentru 672.709 persoane juridice.
În acest sens, CNIPMMR solicită abrogarea hotărârilor privind elaborarea analizei de risc, având ca efect eliminarea obligativităţii realizării analizei de risc la securitate fizică, de către toţi agentii economici, aceştia având în continuarea obligaţia să asigure paza bunurilor şi valorilor deţinute.