OTP Bank a realizat un profit de 6,8 milioane de euro în trimestrul III

0
Publicat:
Ultima actualizare:
OTP Bank

OTP Bank România a înregistrat un profit ajustat după impozitare de 30,8 milioane de lei (6,8 milioane de euro), în primele nouă luni ale anului 2017, în scădere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Banca a revenit pe profit în trimestrul al treilea, cu o valoare de 18,3 milioane de lei (4 milioane de euro), comparativ cu o pierdere de 6,6 milioane de lei (1,4 milioane de euro) înregistrată în trimestrul doi.  

În primele nouă luni ale anului 2017, profitul operaţional al băncii a crescut cu 33% de la an la an, ca urmare a a cheltuielilor operaţionale mai mici (-4%) şi a creşterii veniturilor totale cu 8%. Pe de altă parte, profitul operaţional s-a diminuat cu 4% în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul precedent, ca urmare a creşterii cheltuielilor administrative.

Veniturile nete din dobânzi au avut un trend pozitiv, înregistrând o creştere de 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de creşterea volumului de credite performante. Costurile totale de risc au fost cu 44% mai mari în primele 9 luni, din cauza provizioanelor mari din trimestrul doi. Totuşi, totalul provizioanelor a scăzut cu 65% în trimestrul trei, datorită efectului de bază şi a trendului ascendent al calităţii creditelor. Drept urmare, indicatorul ROE a depăşit 11% în trimestrul trei.

Portofoliul creditelor performante, ajustate cu efectul cursului de schimb valutar, a continuat să crească atât pe segmentul retail, cât şi corporate. În total, au înregistrat creşteri de 11% de la an la an şi de 4% de la trimestru la trimestru. În acelaşi timp, rata creditelor neperformante a scăzut la 15,5% în trimestrul trei (-2,3 puncte procentuale de la an la an şi -1,1 puncte procentuale de la trimestru la trimestru), rata de acoperire a acestora ajungând la 82,5%. Volumul total al depozitelor, ajustat cu efectul cursului de schimb valutar, a crescut cu 3% de la an la an şi cu 1% comparativ cu trimestrul doi.

În ceea ce priveşte vânzarile noi, volumul acordat al creditelor în moneda locală a crescut cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creditele ipotecare au scăzut după creşterea  puternică din trimestrul doi, cu toate acestea creditele ipotecare în moneda locală s-au îmbunătăţit cu 80% în primele nouă luni.

Conform reglementărilor locale, rata de adecvare a capitalului băncii s-a menţinut la nivelul de  15,7% şi la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al anului  2017.

OTP Group a înregistrat în trimestrul trei al anului 2017 un profit ajustat după impozitare de 1,2 miliarde de lei, iar pentru ultimele 9 luni, un profit cumulat de 3,3 miliarde de lei, contribuind la o creştere semnificativă de la an la an de 33%. La sfârşitul trimestrului trei, lichiditatea Grupului era stabilă: rezervele de lichidităţi reprezentau 36,8 miliarde de lei (7,9 miliarde de euro). Creşterea cu 10,4 milioane de lei înregistrată de la trimestru la trimestru a fost legată de generarea de lichidităţi de către liniile de business din cadrul Grupului.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite