Fonduri europene prin POSDRU pentru locuitorii din zonele industrializate intensiv în anii "Epocii de Aur" şi lăsate în paragină după 1990
0Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), a lansat în consultare publică documentele necesare pentru lansarea a patru cereri de propuneri de proiecte care fac parte dintr-un pachet de intervenţii adresate în special zonelor foste industrializate.
„Industrializarea din timpul regimului comunist a însemnat popularea masivă a localităţilor din jurul coloşilor industriali.
Ştim prea bine ce s-a întâmplat după 1990: cei mai mulţi coloşi s-au închis.
Asta a generat un adevărat cutremur social ale cărui unde se simt adânc în România de astăzi“ a declarat, într-un comunicat, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Ce documente sunt afişate pe site
Documentele supuse consultării publice, în scopul lansării a patru cereri de propuneri de proiecte, sunt disponibile pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene. Acestea sunt următoarele:
** Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii”, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.2 POSDRU.
În cadrul viitorului apel de propuneri de proiecte vor fi finanţate proiecte ce vor sprijini în special preşcolarii, elevii care ar putea părăsi timpuriu şcoala, dar şi părinţii sau tutorii acestora, precum şi persoane care au părăsit timpuriu şcoala şi care au vârste mai mici de 18 ani. Scopul acestui apel de proiecte va fi cel al implementării programelor de tip “şcoală după şcoală”, respectiv al programelor de reintegrare în educaţie de tip “a doua şansă”.
Minimum 50% din grupul ţintă eligibil va fi format din persoane care au domiciliul/reşedinţa în zonele/judeţele/oraşele care au fost industrializate.
** Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Formare profesională continuă pentru angajaţi”, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.3 POSDRU.
Scopul acestei cereri de propuneri de proiecte va fi sprijinirea angajaţilor întreprinderilor/instituţiilor din sectoarele economice incluse în direcţiile actuale de politică industrială, în scopul calificării şi recalificării.
Minimum 50% din grupul ţintă eligibil al proiectelor finanţate va fi format din persoane care au domiciliul/reşedinţa în zonele/judeţele/oraşele foste industrializate.
** Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Măsuri active de ocupare pentru zone foste industrializate”, Axa Prioritară 5, DMI 5.1 POSDRU.
Viitorul apel de propuneri de proiecte va sprijini persoanele inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă, şomerii şi persoanele care au părăsit timpuriu şcoala din regiunile foste industrializate, în scopul sprijinirii (re)integrării pe piaţa muncii.
** Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Măsuri active de ocupare pentru zone foste industrializate în mediul rural”, Axa Prioritară 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.2.POSDRU.
Cererea de propuneri de proiecte va viza persoanele inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă; şomeri, persoane care activează în domeniul agriculturii de subzistenţă, managerii şi angajaţii din mediul rural din regiunile foste industrializate.
Scopul acestui apel va fi cel al facilitării accesului la ocupare în activităţi non-agricole, crearea condiţiilor pentru dezvoltarea întreprinderilor profitabile non-agricole, furnizarea sprijinului pentru crearea de noi locuri de muncă şi noi forme de ocupare pentru lucrătorii independenţi din zonele rurale, respectiv promovarea culturii antreprenoriale în zonele rurale.
Lista beneficiarilor şi a partenerilor eligibili în cadrul fiecărei viitoare cereri de propuneri de proiecte este disponibilă în schiţele Ghidurilor Solicitantului.
Ministerul Fondurilor Europene aşteaptă propuneri şi sugestii pe marginea documentelor lansate în consultare publică până la data 13 noiembrie 2014, ora 12.00, la următoarea adresă de e-mail: consultareGSCS@fonduri-ue.ro.