GALA UNITER Andrei Huţuleac şi Ofelia Popii, cei mai buni actori în rol principal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofelia Popii a fost desemnată Cea mai bună actriţă în rol principal la Gala UNITER 2019
Ofelia Popii a fost desemnată Cea mai bună actriţă în rol principal la Gala UNITER 2019

Actorii Ofelia Popii şi Andrei Huţuleac au fost desemnaţi cei mai buni actori în rol principal, la Gala UNITER, care a avut loc, luni-seară, la Teatrul Naţional din Cluj. Tompa Gabor a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor pentru "Neguţătorul din Veneţia" de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, iar spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", montat de Silviu Purcărete la Sibiu, a fost desemnat cel mai bun spectacol din 2018.

Tompa Gábor a câştigat premiul pentru Cel mai bun regizor pentru regia spectacolului Neguţătorul din Veneţia de William Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Segiu Nistor, consilier prezidenţial, a acordat premiul pentru Cel mai bun spectacol: Povestea prinţesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

În 2019,  oamenii de teatru din România sărbătoresc un moment istoric şi cultural deosebit – 100 de ani de la naşterea Teatrului Naţional Cluj-Napoca, 100 de ani de la inaugurarea, în Piaţa Avram Iancu, a celei mai importante instituţii teatrale din Transilvania. Sergiu Nistor a transmis mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de omagiere a teatrului, în care s-a desfăşurat cea de-a 27-a ediţie a Galei UNITER.

Seara, a debutat cu Premiile Senatului UNITER. Florin Piersic a primit Premiul pentru întreaga activitate.

Florin Piersic

Din competiţie, Premiul pentru Cel mai bun actor principal a fost acordat de Mariana Mihuţ şi Emil Boc, care a spus prin cultură e drumul spre libertate şi democraţie. Andrei Huţuleac a fost desemnat Cel mai actor în rol principal pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, Bucureşti.

Maia Morgensterna primit, la rândul ei, premiul pentru întreaga activitate din partea Senatului UNITER. Laudatio a fost rostit de Mihai Măniuţiu, directorul Teatrului Naţional din Cluj.

Ofelia Popii a fost desemnată Cea mai bună actriţă în rol principal  pentru rolurile Seigen şi Shinnobu Sota din spectacolul Povestea prinţesei deocheate, scenariul Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Nina Brumusila

Victor Rebengiuc a omagiat-o, în numele Senatului UNITER, pe scenograful Nina Brumuşilă (foto) cu Premiul pentru întreaga activitate.

Dragos Buhagiar UNITER

Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost câştigat de Dragoş Buhagiar (foto), pentru scenografia spectacolului Povestea prinţesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Marius Mihalache a primit un premiu special pentru proiectul „Săftiţa” din partea actorului Claudiu Bleonţ.

Unteatru UNITER

Premiul de Excelenţă a fost acordat, de Oana Pellea, către UNTEATRU, condus de regizorii Andrei şi Andreea Grosu (foto).

Vă rugăm să susţineţi teatrul independent", au spus cei doi artişti, care au invitat pe scenă unii dintre tinerii care joacă la acest teatru.
Andreea Gavriuliu UNITER

Radu Afrim i-a acordat un premiu special actriţei şi coregrafei Andreea Gavriliu (foto) pentru mişcare scenică.

Natalia Călin a fost desemnată Cea mai bună actriţă în rol secundar din spectacolul Pădurea spânzuraţilor, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti,

Regizorul David Esrig i-a acordat Premiul de excelenţă din partea Senatului UNITER regizorului Cristian Pepino.

Criticul Doina Modola i-a acordat criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim un premiu special pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu” din partea Senatului UNITER.

Richard Balint UNITER

Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, a acordat, la Gala UNITER, premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar actorului Richard Balint, pentru întruchiparea lui Mr. Lockhart din spectacolul "Navigatorul" de Conor McPherson, regia Cristian Juncu la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu".

Ilinca Tomoroveanu

Premiul pentru întreaga activitate i-a fost acordat post-mortem actriţei Ilinca Tomoroveanu.

Premiul pentru Debut UNITER

Andreea Tecla şi Mădălina Niculae (foto) au luat Premiul pentru Debut pentru scenografia spectacolului R.U.R de Karel Čapek, regia Vlad Cristache la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, secţia germană.

Călin Ciobotari a luat Premiul pentru critică de teatru.

Premiu special acordat Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Premiul Preşedintelui UNITER Ion Caramitru a fost acordat lui Cornel Ţăranu, compozitor şi dirijor român.

 Premiul Cea mai bună piesă românească a anului 2018 - Stela Giurgeanu - Matilda şi groparii.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a fost desemnat Lupoaica de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Ţundrea, regia artistică Vasile Manta, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Cel mai bun spectacol de teatru TV a fost desemnat Apostolul Bologa, adaptarea după Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, regia Dembinski Dominic, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de Producţie a TVR).

Un Premiu special a fost acordat regizorului Decebal Marin pentru teatrul de păpuşi şi marionete.

afis gala UNITER

Spectacolul Galei are loc în data de 13 mai, cu începere de la ora 22.00 în Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj-Napoca şi va fi transmis în direct pe TVR1, Radio România Cultural, prin livestreaming pe www.uniter.ro şi www.tvr.ro, şi va fi preluat de pagina de facebook UNITER.

Pentru a XXVII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu. Juriul Galei, care a stabilit laureaţii, a fost format din actoul Vlad Ivanov, criticul de teatru  Doina Modola, actriţa Maia Morgenstern,regizorul Cristian Pepino şi scenograful Viorica Petrovici. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Imagine indisponibilă

Nominalizările pentru anul teatral 2018 au fost următoarele:

Cel mai bun spectacol:

  • Pădurea spânzuraţilor, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
  • Pescăruşul de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban la UNTEATRU, Bucureşti
  • Povestea prinţesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună regie:

Imagine indisponibilă
  • Alexandru Darie, pentru regia spectacolului Coriolanus de William Shakespeare la Teatrul Bulandra, Bucureşti
  • Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman la Teatrul Metropolis, Bucureşti
  • Tompa Gábor, pentru regia spectacolului Neguţătorul din Veneţia de William Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cea mai bună actriţă în rol principal:

  • Claudia Ieremia, pentru rolul Arkadina din spectacolul Pescăruşul de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban la UNTEATRU, Bucureşti
  • Ofelia Popii, pentru rolurile Seigen şi Shinnobu Sota din spectacolul Povestea prinţesei deocheate, scenariul Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
  • Ana Ularu, pentru rolul Marianne din spectacolul Constelaţii de Nick Payne, regia Radu Iacoban la Teatrul ACT, Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal:

  • Andrei Huţuleac, pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, Bucureşti
  • Emilian Oprea, pentru rolul Trigorin din spectacolul Pescăruşul de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban la UNTEATRU, Bucureşti
  • Alexandru Potocean, pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul Pădurea spânzuraţilor, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Debut:

  • Florin Aioane, pentru rolul Euphemos din spectacolul Medea`s Boys, dramaturgia Ionuţ Sociu şi fragmente din „Medeea” de Euripide, regia Andrei Măjeri la Apollo111, Bucureşti
  • Blanca Doba, pentru rolul Teo din spectacolul Fata Morgana de Dumitru Solomon, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti
  • Andreea Tecla şi Mădălina Niculae, pentru scenografia spectacolului R.U.R de Karel Čapek, regia Vlad Cristache la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, secţia germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

  • Lupoaica de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Ţundrea, regia artistică Vasile Manta, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
  • Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Gavriil Pinte, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
  • UNDEva în ’28 de Ilinca Stihi (ep. 1-11), regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

  • Apostolul Bologa, adaptarea după Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de Producţie a TVR)
  • Circul Matteo, scenariul şi regia artistică Alexandru Lustig, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de Producţie a TVR)
  • Dezertorul, după Mihail Sorbul, adaptarea pentru televiziune şi regia Silviu Jicman, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de Producţie a TVR)

Premiul pentru critică de teatru:

  • Oltiţa Cîntec
  • Călin Ciobotari
  • Cristina Modreanu

Cea mai bună scenografie:

  • Dragoş Buhagiar, pentru scenografia spectacolului Povestea prinţesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
  • Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, Bucureşti
  • Cosmin Florea, pentru scenografia spectacolului Pădurea spânzuraţilor, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

  • Natalia Călin, pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul Pădurea spânzuraţilor, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
  • Sabrina Iaşchievici, pentru rolul Maşa din spectacolul Pescăruşul de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban la UNTEATRU, Bucureşti
  • Mirela Oprişor, pentru rolul Stella din spectacolul Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar:

  • Richard Balint, pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul Navigatorul de Conor McPherson, regia Cristian Juncu la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”
  • Alexandru Jitea, pentru rolul Mitch din spectacolul Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, Bucureşti
  • Ionuţ Vişan, pentru rolul Medvedenko din spectacolul Pescăruşul de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban la UNTEATRU, Bucureşti

Premiile Senatului UNITER

Florin Piersic şi Maia Morgenstern, premii pentru întrega activitate

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 21.02.2019, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiul de Excelenţă: UNTEATRU

Premiul pentru întreaga activitate:

Actriţă: MAIA MORGENSTERN

Actor: FLORIN PIERSIC

Regizor: CRISTIAN PEPINO

Scenograf: NINA BRUMUŞILĂ

Critică şi istorie teatrală: DOINA PAPP

PREMII SPECIALE

Regizorului DECEBAL MARIN pentru teatrul de păpuşi şi marionete

Muzicianului MARIUS MIHALACHE pentru proiectul „Săftiţa”

Actriţei şi coregrafei ANDREA GAVRILIU pentru mişcare scenică

Criticului şi istoricului de teatru FLORICA ICHIM pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”

FACULTĂŢII DE TEATRU ŞI FILM din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

Pentru a XXVII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite