Final de stagiune la Excelsior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul "Turandot"
Scenă din spectacolul "Turandot"

Teatrul Excelsior a încheiat o stagiune prolifică, cu spectacolele  "Arlecchino şi pierdutele iubiri după o canava" de Flaminio Scala, "Năpasta| de I.L. Caragiale, "Turandot" şi "Băiatul cu şosete roz", spectacol realizat pe baza textului câştigător al celei de-a IV-a ediţii a Concursului de dramaturgie pentru adolescenţi New Drama.

Patru noi producţii au îmbogăţit repertoriul instituţiei în perioada septembrie 2018 - aprilie 2019: Arlecchino şi pierdutele iubiri după o canava de Flaminio Scala, regia Enrico Bonavera; Năpasta de I.L. Caragiale, într-o versiune scenică esenţializată, semnată Andrei şi Andreea Grosu; Turandot, o adaptare a basmului teatral omonim de Carlo Gozzi, regia Sânziana Stoican şi Băiatul cu şosete roz de Alexandru Gorghe, regia Andreea Ciocîrlan.

Pe parcursul stagiunii recent încheiate, au fost programe educaţionale conexe ofertei sale de spectacole, concepute pentru a stimula dialogul cu tânăra generaţie: Festivalul Internaţional de teatru pentru adolescenţi Excelsior Teen-Fest (ediţia a IV-a), Concursul de dramaturgie pentru adolescenţi New Drama (finalizarea ediţiei a IV-a şi lansarea ediţiei a V-a), Relief – Laborator de Teatru Tânăr (ediţia a IV-a) dedicat celor mai bune trupe de teatru compuse din liceeni.

Totodată, Excelsior a venit în întâmpinarea persoanelor cu deficienţe de auz sau de vedere facilitându-le accesul la spectacolul de teatru. 12 dintre producţiile din repertoriul curent au fost adaptate orizontului de receptare al acestui segment de public.

Teatrul Excelsior, în Cartea Recordurilor
Teatrul Excelsior, în Cartea Recordurilor

Începutul acestui an a adus Teatrului Excelsior un titlu în Cartea Recordurilor, pentru Cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul Vlaicu Vodă, regia Horia Suru, o producţie teatrală fără precedent în spaţiul cultural autohton care a fost prezentată publicului în perioada 8-10 iunie şi 22-26 august 2018, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.

Stagiunea s-a încheiat cu participarea la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” din Constanţa, unde actorii au jucat, în faţa unui public extrem de entuziast, două dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul instituţiei – Fluturii sunt liberi, regia Erwin Şimşensohn şi Arlecchino şi pierdutele iubiri, regia Enrico Bonavera. Finalul anului teatral 2018-2019 a adus o veste îmbucurătoare echipei Teatrului Excelsior: spectacolul Arlecchino şi pierdutele iubiri a fost inclus în selecţia oficială a celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), ce va avea loc în perioada 18-27 octombrie 2019.

Stagiunea 2019-2020 va debuta efervescent, la mijlocul lunii septembrie, cu premiera unei comedii muzicale care va aduce pe scena teatrului una dintre cele mai excentrice şi mai inacceptabil de comice familii din cultura pop.
 

Teatrul Excelsior le mulţumeşte tuturor spectatorilor săi pentru entuziasmul cu care au primit spectacolele şi evenimentele speciale din stagiunea precedentă şi îşi aşteaptă publicul începând din 13 septembrie 2019 pentru un nou an plin de poveşti pentru tinerii de toate vârstele.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite