Complexul psihologic „Casa cu păpuşi“

Dacă mi s-ar cere să concentrez în doar câteva cuvinte ceea ce cred despre spectacolul cu piesa Nora a lui Ibsen, spectacol montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca de foarte tânărul regizor Botond Nagy, aş spune mai întâi, fără nici cea mai mică ezitare, că este unul bun, cu care instituţia producătoare, regizorul, actorii şi toţi ceilalţi colaboratori au toate motivele să se mândrească.

Numai că o astfel de caracterizare, la urma urmei convenţională, este departe de a fi de natură să mă mulţumească. Ori să acopere complexitatea faptului artistic căruia i-am fost martor. Socotesc că mult mai exactă ar fi caracterizarea că ne aflăm în faţa unei Nore simptomatice pentru vârsta regizorului (Botond Nagy este născut în 1993), pentru etapa creatoare în care se află, dar şi pentru firea lui iscoditoare. Şi aceasta fiindcă avem de-a face cu un artist curios, mereu dornic de a afla şi de a experimenta ceva nou, veşnic în căutarea, adică în căutarea, identificarea şi experimentarea unui alt mod de a face teatru.

Pentru moment, iar acest moment înseamnă ultimii doi-trei, noul este căutat de regizor nu neapărat în texte de ultimă oră, ci în scrieri semnificative ale clasici sau inovatori. Precum Maeterlinck (Orbii, spectacol montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), Ibsen (Nora clujeană vine după o incitantă montare cu Hedda Gabler de la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu) sau Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinţă, pus în scenă chiar în stagiunea în curs la Teatrul Figura din Gheorghieni). Vădite preferinţa, dar şi curajul de a frecventa, reconvoca şi conspecta scenic mari repere ale literaturii dramatice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din secolul al XX lea.

Dacă cititorul acestor rânduri va avea bunăvoinţa să arunce o privire asupra casetei documentare ce însoţeşte şi completează prezenta cronică, fără îndoiala că va băga de seamă că în ea sunt menţionate numele regizorului, a semnatarei costumelor (talentata, eficienta şi mereu inspirata Carmencita Brojboiu), ale autorilor versiunii scenice (Kali Ágnes şi Botond Nagy), o versiune concentrată, dar care nu ratează nimic din ceea ce înseamnă esenţialul poveştii, ori a semnatarei dramaturgiei (Kali Ágnes), numele actorilor, dar şi ale celor numiţi mai sus poate prea superficial prin sintagma „toţi ceilalţi colaboratori“.

Or, exact de la aceşti „toţi ceilalţi colaboratori“, adică de la contribuţiile lor, încep surprizele. Fiindcă din colaborarea dintre ei, regizor şi actori se naşte marele cuantum de originalitate al spectacolului. Nu, nu mai avem un simplu scenograf, ci creatori ai unui spaţiu (scenic) - este vorba despre Carmencita Brojboiu şi Rancz András -, avem un creator de visual design - Rancz András, o autoare de grafică digitală - Szderjesi Szidónia, un light designer - Romeo Groza. Lor alăturându-li-se un compozitor de muzică de scenă - Kónya-Utó Bence, o coordonatoare a mişcării scenice - Ötvὄs Kinga.

Ce înseamnă aceasta? Că Botond Nagy nu s-a gândit nici un moment să monteze în cheie realistă şi într-o formulă ce ar putea să eşueze în ridicol ori în plictis Casa cu păpuşi. Nu a vrut să aducă pe scenă o Noră care să se lamenteze, să strige disperată Torvald, Torvald!. De aceea a apelat la Ötvὄs Kinga care mai întâi ne păcăleşte. Pare să fie o Noră cheltuitoare, ruptă de realitate, dornică să se bucure cât mai repede de toate binefacerile pe care i le va aduce salariul considerabil mai mare al soţului său, Torvald Helmer, promovat director de bancă. Numai că, dintr-o dată, după ce vede care e adevărata fire, caracterul slab, circumstanţial, maleabil ale lui Torvald, după ce realizează, mai mult, are puterea de a spune cu voce tare că a înţeles că atât pentru tatăl, cât şi pentru soţul ei a fost o biată păpuşă, se insinuează o nouă Noră. Una strong, care părăseşte paralelipipedul simbolic, acvariul, artificialul în care se află. Paralelipiped pe care îl vedem aievea, mai întâi în foaier, pe urmă pe scenă.

Întreaga scenă este, de fapt, replică la acest paralelipiped căci mai păpuşi decât Nora au fost nevăzutul ei tată, dar şi tânărul, frumosul şi plin de succesul Torvald. De aici şi cheia istericoidă, specifică unui om care doar clamează principii, însă e gata la orice compromis când este vizibil în favoarea lui în care creează personajul Árus Peter. Botond Nagy a avut mult curaj încredinţând aceste două roluri dificile unor actori tineri. E drept, Árus Peter nu se află la prima încercare reuşită. Cert e că, odată cu acest spectacol cu Nora, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca se poate mândri cu faptul că are o nouă actriţă-vedetă, în persoana lui Ötvὄs Kinga. Şi numai marile Teatre, marile trupe au această extraordinară capacitate de a descoperi şi pune în valoare noi şi noi talente. Alături de cei doi protagonişti, evoluează la considerabile cote de profesionalitate Albert Csilla, o Doamnă Linde încercată de viaţă, la un moment dat şi ea silită să devină o păpuşă, dar păstrându-şi intacte onoarea, devotamentul şi spiritul de sacrificiu, Váta Lóránd (Krogstad) şantajistul care acceptă deal-ul, Viola Gábor (Dr. Rank), îndrăgostitul marcat de iminenţa sentimentului morţii, Kántor Melinda (Anne Marie), Tὄrszegi Zsuzsa (Kiddo) Platz János (Curierul).

Avem de-a face cu un spectacol cu Nora care, cum spuneam a rezumat, concentrat textul, fără a atenta la forţa ideilor sale, fără a-l emascula. Montarea lui Botond Nagy mizează însă preponderent pe asaltul asupra simţurilor spectatorului, îi provoacă auzul şi văzul printr-o mulţime de semnale acute, grave, repetate. Prin imagine complexă născută din colaborarea dintre creatorii spaţiului (Carmencita Brojboiu şi Rancz András), ai visual design-lui (Rancz András), ai graficii digitale (Szderjesi Szidónia, ai light design-lui (Romeo Groza). Nu lipseşte componenta de show, una caracterizantă pentru felul în care concepe teatrul la ora actuală tânărul director de scenă. Aceasta însemnând cântece interpretate live, microfoane muzică originală (Kónya -Utó Bence), ruperea acţiunii dramatice prin recursul la scenele dansante (mişcarea scenică: Ötvὄs Kinga). Desigur, tot acest amestec presupune deopotrivă asumarea riscului ca actorii să se piardă, să nu mai fie chiar atât de vizibili, să fie înghiţiţi, să pară ca acoperiţi de o pânză de păianjen. Nu exclud chiar ca aceasta să fi fost intenţia directorului de scenă. Adică o relativizare, o lichefiere, câteodată o pierdere în substanţă a corpului actorului, acesta devenind doar o imagine. O fotografie. O construcţie artificială a personajului, ca semn al acaparării sale de complexul psihologic casei cu păpuşi.

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca - NORA de Henrik Ibsen; Traducerea în limba maghiară: Kὑnos László; Adapatarea scenică: Kali Ágnes şi Botond Nagy; Dramaturgia: Kali Ágnes; Un spectacol de: Botond Nagy; Visual design: Rancz András; Spaţiu: Carmencita Brojboiu şi Rancz András; Costume: Carmencita Brojboiu: Muzica: Kónya -Utó Bence; Grafica digitală: Szderjesi Szidónia; Mişcarea scenică: Ötvὄs Kinga; Light design: Romeo Groza; Asistent regie Veress Emὄke: Cu: Árus Peter (Torvald Helmer), Ötvὄs Kinga (Nora), Albert Csilla (Doamna Linde), Váta Lóránd (Krogstad), Viola Gábor (Dr. Rank), Kántor Melinda (Anne Marie), Tὄrszegi Zsuzsa (Kiddo), Platz János (Curierul); Data premierei: 16 martie 2019