După micile seisme pe care le depăşise cu succes îndată după decembrie 1989, atunci când la adresa unora dintre înalţii ierarhi s-au formulat acuzaţii dure de colaborare cu regimul comunist, cu braţul lui înarmat, Securitatea, de acceptare prin tăcere a demolărilor a vreo 20 de lăcaşe de cult, relaţia dintre români şi BOR redevenise una aproape fără fisură. Bisericile au redevenit pline, s-au dovedit neîncăpătoare, a fost nevoie să se construiască alte şi alte lăcaşuri de cult. Unii vorbesc chiar despre faptul că, din 1990 încoace, ar fi fost ridicate cam 200 de biserici pe an ceea ce trebuie să recunoaştem că e o performanţă în sine.

Conform autorilor studiului intitulat Secularizarea, un decalaj religios al societăţii noastre (Mirel Bănică şi Vintilă Mihăilescu) publicat în cartea De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc (Editura Polirom, Iaşi, 2017), relaţia dintre Biserică şi enoriaşi a început să sufere iar fisuri cu începere din anul 2000.

BOR, Sfântului Sinod, iar începând cu toamna anului 2007 şi noului Patriarh, ÎPS Daniel, li s-au adus în spaţiul public acuzaţii din ce în ce mai serioase. Mirel Bănică şi Vintilă Mihăilescu enumeră în studiul lor o seamă dintre ele. Cum ar fi neadaptarea generală la valorile occidentale, fundamentalismul, tradiţionalismul, paternalismul, lipsa de implicare în problemele sociale ale enoriaşilor, de unde şi lozinca Vrem spitale, nu catedrale!, mercantilismul

Un moment de mare criză în relaţia dintre ierarhi şi enoriaşi l-a reprezentat momentul octombrie-noiembrie 2015, îndată după incendiul din clubul #Colectiv, „când au murit la propriu copii, iar BOR a refuzat şi nu a fost capabilă să stea la capătâiul lor ca părinte spiritual”.

Atunci, spun autorii studiului sus-menţionat, în acel mai 1968 românesc în miniatură, s-a produs o ruptură mult mai profundă, „amplificată simbolic de o imagine care s-a aşezat în imaginarul colectiv: în timp ce toată lumea vorbea despre îngerii de la # Colectiv, unii părinţi şi câţiva preoţi s-au referit la victimele tragediei în termeni de satanism. Excepţii, desigur, dar cu o putere de impact uriaşă”. Însuşi patriarhul Daniel a făcut o greşeală imensă pe data de 3 noiembrie 2015 când, asaltat de presă, după ce a luat parte la înmormântarea uneia dintre victime a avut o ieşire nervoasă„. Haideţi să nu mai judecăm, numai să ne rugăm!... Nu mai judecăm. Am spus să nu mai judecăm pe nimeni, numai să ne rugăm. Dacă vin preoţii de ce vin, dacă nu vin preoţii, de ce nu vin. Asta e atitudine ostilă faţă de Biserică. Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea! Învăţaţi mai bine credinţa ortodoxă! Să vină lumea la Biserică, nu la club. Acolo au murit, dar noi ne rugăm în Biserică”.

Pentru BOR, pentru Sfântul Sinod, pentru patriarhul Daniel însuşi, vara anului 2017 a fost una extrem de fierbinte. Scandaluri după scandaluri cu tentă sexuală care au avut drept protagonişti preoţi obişnuiţi (Cristian Pomohaci) sau preoţi mai înalţi în ierarhie, aşa cum a fost cazul episcopului Corneliu Bârlădeanu). Scandaluri care la rându-le au ascuns alte astfel de scandaluri, poate chiar şantaje, lucruri care în nici un caz nu fac cinste BOR.

Aceasta, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl. Vasile Bănescu, însuşi patriarhul Daniel au adoptat la început o atitudine mult mai nuanţată. Au pus la o parte trufia, şi-au cerut iertare, dl. Bănescu a spus că episcopul ar putea fi caterisit. A urmat o succesiune de fapte care seamănă mai degrabă cu pusul batistei pe ţambal. Pomohaci a demisionat, Corneliu Bârlădeanu a devenit monah, iar de scandal s-a spus că se face vinovată presa. Se vorbeşte pe la colţuri despre faptul că astfel s-ar fi cumpărat tăceri şi amânări. Unii spun chiar că Patriarhul însuşi ar fi optat pentru o calmare şi nu pentru decizii radicale spre a se putea bucura în tihnă de aniversarea celor zece ani petrecuţi în fruntea BOR. Alţii spun că nu e bine să vorbim prea mult despre relele comise de unii preoţi fiindcă astfel am slăbi autoritatea BOR, lucru dorit de Moscova.

Am mari îndoieli că tăcerea, pusul batistei pe ţambal, despre care vorbeam mai sus, ar fi soluţIa cea mai bună.