Cui îi datorăm libertatea?

Între 1 şi 25 decembrie 2014 se derulează pe canalele Televiziunii Române o campanie în colaborare cu IICCMER: După 25 de ani. Dreptul la memorie. Se dă un răspuns la o întrebare actuală, mai ales în aceste zile: cui îi datorăm libertatea?

Înainte de toate, o scurtă notă personală. Imediat după 1990 am avut privilegiul de a cunoaşte mulţi şi diferiţi foşti deţinuţi politici: preoţi, călugări, istorici, oameni cu meserii comune, bărbaţi şi femei. Ascultam cu uimire, oscilând între indignare şi groază, poveştile de viaţă ale unora care atunci, pe când aveau vârsta mea, fuseseră tracasaţi, daţi afară din şcoli, arestaţi şi închişi apoi pentru mai mulţi ani. Nu mă puteam opri să nu întreb dacă suferinţa a „meritat“. Majoritatea covârşitoare îmi confirma faptul de a fi găsit un sens, dincolo de cel intim, pentru cele îndurate.

Întrebarea a revenit în contextul familiarizării în detaliu cu demersurile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Ţărani şi dascăli, comercianţi şi militari, studenţi şi ciobani – cum pot fi încadraţi cei executaţi sumar de Securitate, arşi de vii şi îngropaţi la margine de sat sau sub lizierea pădurii? La ce capitol de eroism de manual sunt aceştia enumerabili? Este sacrificiul lor parte a luptei de rezistenţă şi eliberare, culminând în evenimentele de la derularea cărora se împlineşte un sfert de veac?

Cred că toţi aceştia, fără rest, sunt înainte-mergători, profeţii unei lumi noi. În logica duhovnicească a lucrurilor, nu există jertfă gratuită, inutilă, în gol, lipsită de relevanţă. Oricine, mai ales prin exemplul propriei sale vieţi, se pune în slujba unui ideal de anvergura celui anticomunist – respectarea demnităţii omului – devine de la sine parte a luptei de acum şi a victoriei viitoare. Deţinuţi politici, deportaţi, victime ale justiţiei arbitrare, discriminaţi, exilaţi – fiecare dintre ei sunt martiri ai epocii lor şi creatori ai timpului nostru.

IICCMER a întreprins în 2014 cinci investigaţii arheologice pentru recuperarea materială a memoriei crimelor comunismului, identificând sau încercând să găsească gropile unor eroi, la Năsăud, Sângeorz-Băi, Tranişu, Muşca şi Nazarcea. La acestea se adaugă nu mai puţin de 14 acţiuni de teren pentru investigarea cazurilor de crime şi pentru descoperirea locurilor de înhumare a victimelor. Nu este vorba aici de curiozităţi morbide şi cu atât mai puţin de joc mediatic. Miza este mai importantă, în profunzime: spunerea pe nume a celor care, acum câteva decenii, sperau nu atât în libertatea lor, cât în a noastră. Dumnezeu să îi odihnească şi pe noi să ne lumineze!