La ora fixă prevăzută de grilă, Lia Mărăscu, crainica de serviciu de pe programul 1 al TVR, a făcut anunţul potrivit căruia telespectatorii erau invitaţi să urmărească pelicula Dulce şi amar. Era, din câte îmi aduc aminte, un film bulgăresc, tare neizbutit. Cutuma prevedea ca vinerea să fie transmisă o producţie est-europeană, din ţările socialiste. Cutremurul ce s-a produs puţin după ora 21, 20 (21,22) i-a întrerupt difuzarea. S-a întrerupt, de asemenea, emisiunea celui de-al doilea canal al TVR, ca şi cea a celor trei canale ale Radioului.

Ce s-a întâmplat mai departe

Seismul a provocat pagube materiale serioase atât în Calea Dorobanţi, cât şi în strada Nuferilor, nu însă atât de drastice încât să împiedice reluarea emisiunii. Cel puţin în cazul Radioului.

Marea problemă era că cineva trebuia să decidă dacă românii au dreptul să fie informaţi asupra celor întâmplate şi dacă da, cum trebuia formulată informaţia cu pricina. Or, acel cineva era nimeni altul decât Comandantul suprem, Nicolae Ceauşescu. Acesta nu se afla în ţară, făcea o vizită de lucru, întreprindea o nouă solie de pace, cum se spunea în limbajul de lemn al vremii, în câteva ţări din Africa. Dar nu atât Africa, nu atât Nigeria, ţara în care se găsea delegaţia de partid şi guvernamentală română în acea seară, erau interesante pentru Dictator şi soţia lui. În drum spre România, Nicolae Ceauşescu ar fi trebuit să facă o escală în Spania spre a se întâlni cu regele Juan Carlos, ajuns la putere în 1974.

Ceauşescu urmărea o nouă lovitură de imagine. Şi-ar mai fi îndeplinit astfel, încă o dată, o dorinţă. Şi-ar mai fi realizat încă o dată o ambiţie. Aceea de a fi primul şef de Stat comunist care îl întâlnea pe tânărul Suveran spaniol. Dictatorul de la Bucureşti avea obsesia primului. România fusese primul stat comunist ce stabilise relaţii diplomatice cu Germania de Vest. România condusă de el nu a rupt relaţiile diplomatice cu Israelul, după Războiul de 6 zile din 1967. În septembrie 1973, Ceauşescu, aflat în America Latină, ţinea morţiş să meargă în Chile spre a-şi arăta sprijinul pentru Salvador Allende şi regimul comunist de acolo. Nu a fost să fie, evenimentele s-au precipitat şi Junta militară a preluat puterea spre marea dezamăgire a Dictatorului.

Cei din anturajul lui Ceauşescu, cei ce îl însoţeau în Africa îi cunoşteau şi dorinţa, şi ambiţiile. I-au comunicat cu teamă vestea că România fusese devastată de cutremur. Dezastrul era prea mare ca să nu fie făcut public. Dictatorul a cerut să se întocmească un comunicat pe care trebuia să îl aprobe.

În aşteptarea lui, mediile electronice româneşti au preferat să tacă. La ora 23, Radioul a difuzat câteva măsuri dintr-un cântec interpretat de Aurelian Andreescu. Melodia a fost întreruptă brusc. Mai încolo s-a difuzazat muzică clasică. La ora 24, un redactor de la Ştiri pe nume Teodor Voinea (Teodor Redlow) a citit comunicatul. Era redactat în termeni clari, sobri. Fără stridenţe propagandistice. Sau, mai curând şi mi exact, fără prea mari stridenţe propagandistice. Cutremurul - se spunea în comunicat - produsese mari pagube materiale şi victime omeneşti. Ordinea aceasta are semnificaţia ei. Întâi pagubele materiale şi doar apoi oamenii. A fost, poate, singurul moment de relativă decenţă şi de sobrietate. Mai apoi, tot ceea ce s-a difuzat la Radio şi la Televiziune avea în prim-plan implicarea lui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei. Ei erau marii eroi. Ei erau salvatorii. Ei alinau suferinţe. Ei şi numai ei.

Televiziunea Română şi-a reluat emisiunea doar sâmbătă la ora 13, cu un Telejurnal. Nu a durat mai mult de 20 de minute. După încheierea lui, Silvia Ciurescu, crainica chemată la serviciu în grabă, a anunţat închiderea programului, acesta nemaifiind reluat decât seara.

Primul director general al Radioului public, instalat în funcţie după decembrie 1989, Eugen Preda, a fixat instituţiei pe care a condus-o vreme de câţiva ani drept obiectiv principal dezideratul ca niciodată de atunci încolo românii să nu fie în situaţia de a afla ceea ce se întâmplă în ţara lor înainte ca Radio România să dea informaţia. Cel mai adesea, Eugen Preda şi-a îndeplinit dorinţa.

Cutremurul la Radio Europa Liberă 

Seara de 4 martie şi zilele care au urmat au fost decisive pentru postul de radio din Capitala Bavariei. Europa Liberă în limba română era ascultată, postul avea credibilitate, Noel Bernard, directorul Serviciului românesc, devenise deja o legendă vie. Dar Europa liberă în limba română a devenit postul nostru de radio în orele şi zilele tragice de după marele seism.

Ioana Măgură, soţia lui Bernard, a evocat atât în scris (cf. Directorul postului nostru de radio, Editura Curtea veche, Bucureşti 2007) cât şi în interviuri (unul dintre ele poate fi ascultat accesând secţiunea Din istoria Europei Libere de pe site-ul postului) ceea ce s-a întâmplat atunci în interiorul postului din Capitala Bavariei. Mărturia ei este întărită de cea a lui Gertrud Dumitrescu (Ioana Crişan), o altă voce de aur a postului, crainica ce a intrat la microfon sâmbătă dimineaţă. Interviul cu Ioana Crişan poate fi şi el găsit pe acelaşi site.

Noel Bernard sosise acasă după o zi de lucru dificilă. Pe lângă rezolvarea problemelor curente, directorul Serviciului românesc scrisese şi înregistrase Editorialul săptămânal ce trebuia să fie difuzat sâmbătă.

Puţin după ora 20.30 (ora Münchenului), un telefon de la Monitoring îl informa pe Bernard că Radio Bucureşti nu mai emite. Era vorba, cu siguranţă, de ceva mai mult decât o defecţiune tehnică. Noel Bernard şi Ioana Măgură au decis să plece în grabă spre Englischer Garden. Când au ajuns acolo, au aflat că la Bucureşti nu avusese loc, aşa cum sperau, o lovitură de palat care să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, ci se produsese un puternic cutremur. Sosiseră între timp primele telegrame de presă. Bernard a preluat microfonul. A convins directorii americani să extindă fără restricţii orele de emisie. Când, a doua zi, înainte de ora 5, Gertrud Dumitrescu (Ioana Crişan) a sosit la serviciu, şi-a găsit directorul agitat. Alături de el erau câţiva reprezentanţi ai managementului american. Când i s-a înmânat textul a ceea ce ar fi trebuit să fie primul buletin de ştiri al zilei, Ioana Crişan, Trudi, cum îi spuneau şi îi spun şi azi prietenii, a înţeles ce se întâmplase.

Bernard a organizat rapid ture de lucru de câte patru ore. Redactori precum Radu Gorun (Mihai Cismărescu), Emil Georgescu, Victor Cernescu (Romilo Lemonidis), Radu Vrancea (Cornel Ianatoş), Sorin Cunea, crainici precum Ioana Măgură, Ioana Crişan, Ion Ioanid, Anişoara Negulescu (Annie Popper), Ileana Ionescu (Ortanse Cisek), practic întreg colectivul editorial al Radioului, şi-au făcut meseria exemplar, dar au făcut şi ceea ce nu era în fişa postului.

La un moment dat, Bernard a primit un telefon din ţară. Securitatea îşi pierduse capul şi nu mai controla comunicaţiile cu exteriorul. După ce un arhitect român stabilit în Germania a intrat în direct şi şi-a spus părerea asupra motivelor proporţiilor materiale ale dezastrului, cineva de la Bucureşti a spart zidul şi a izbutit să intre în legătură cu Radio Europa Liberă. Geniul jurnalistic al lui Bernard a făcut ca acel cineva să fie invitat să intre în emisie. Omul a acceptat. Mai apoi au intrat alţii şi alţii. Români din ţară şi români din Diaspora furnizau detalii despre ceea ce se întâmplase în România ori încercau să intre astfel în legătură cu rudele şi prietenii lor. Nu au lipsit nici provocatorii, nici oamenii Securităţii, dar asta e altă poveste

Mai presus de toate era realitatea că Europa Liberă devenise, mai mult ca niciodată, vocea speranţei. Comunicatelor scorţoase şi partinice difuzate de Radio Bucureşti, postul românesc din Capitala Bavariei, le opunea realitatea şi omenescul. S-a realizat atunci un miracol. O comunicare „deasupra zidurilor ;i ideologiilor”, după cum spunea Noel Bernard într-un editorial difuzat în acele zile.

P.S. Acest text a apărut într-o primă formă pe adevărul.ro la data de 4 martie 2013. Îl reiau acum cu precizarea că, între timp, pe site-ul postului de radio Europa Liberă pot fi găsite importante documente sonore din martie 1977. Dar şi cu întrebarea în ce măsură suntem pregătiţi pentru a face faţă unui nou eventual mare cutremur. Televiziunea Română nu are generatoare în stare de funcţionare pentru a contracara o pană de curent majoră. Atât cladirea Radiodifuziunii, cât şi cea a TVR sunt departe de a fi sigure. Cât despre blocurile de locuinţe, ce să mai spunem? Consolidările au rămas, de la un an la altul, doar pe hârtie.