Iubire, moarte şi literatură

Al doilea volum al romanului „Muntele vrăjit“, de Thomas Mann, va fi distribuit joi, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei. În 1924, Thomas Mann (1875 - 1955) publica „Muntele vrăjit“, uimind întreaga lume literară prin densitatea temelor abordate şi prin lucidi-tatea teoriilor despre timp, literatură şi iubire.

Cinci ani mai târziu, în 1929, Mann primea Nobelul pentru Literatură, acordat de Academia Suedeză. Scriitorul german s-a folosit de vocile personajelor sale pentru a-şi exprima propriile puncte de vedere faţă de subiecte spinoase, abordate frecvent în marea literatură. Volumul al doilea al romanului „Muntele vrăjit", care îl are în centru pe Hans Castorp, începe cu o meditaţie a autorului, pe tema timpului. Mann se întreabă „Ce este timpul?", oferind imediat şi răspunsul: „o taină - ireală şi atotputernică".

Hans Castorp, un tânăr plecat doar pentru trei săptămâni să-şi viziteze vărul la un sanatoriu, rămâne el însuşi prizonierul timpului, al plictisului şi al întrebărilor fundamentale care îi ies în cale. După o febră zdravănă, care anunţa semnele unei boli insidioase, Hans Castorp fusese sfătuit de medici să rămână la clinică, măcar pentru câteva luni, până se vor face investigaţiile necesare şi până se va pune pe picioare.

Dar o ieşire atât de bruscă din vijelia cotidiană îndepărtează omul - şi cu atât mai mult pe un tânăr care încă nu şi-a înfipt destul de puternic rădăcinile în viaţă - de universul său cotidian, de datorii, interese, griji, speranţe. I s-a întâmplat şi lui Hans Castorp.

Romanul unui erudit

Plimbările lungi, meditaţia, odihna şi-au pus imediat amprenta asupra gândirii lui Castorp, care a fost influenţată de teoriile pacienţilor erudiţi pe care i-a întâlnit. Iar Mann se mişcă abil printre idei, scoţând esenţa din temele mari: eternitatea, religia, dreptul de proprietate, umanismul, libertatea individuală.

„Părinţii Bisericii au considerat «al meu» şi «al tău» drept expresii blestemate şi au calificat proprietatea particulară ca o uzurpare şi un furt. Au condamnat proprietatea deoarece, atât după dreptul natural, cât şi după dreptul divin, pământul este comun tuturor oamenilor şi, în consecinţă, el dă roade pentru folosul tuturor. Au arătat că numai lăcomia, care este o consecinţă a păcatului originar, reclamă drepturi de proprietate şi a dat naştere proprietăţii particulare", spune Thomas Mann. Scriitorul mai adaugă că Părinţii Bisericii au fost destul de umani, dar şi destul de ostili negoţului, pentru a socoti orice activitate economică în general un pericol pentru mântuirea sufletului; ei au urât banii şi afacerile băneşti şi au calificat bogăţia capitalistă drept combustibilul ce alimentează flăcările Iadului. „Dar în ochii lor există o exploatare încă şi mai mişelească: aceea a timpului - prin urmare, mârşăvia care constă în a fi nevoit să plăteşti o primă pentru simpla scurgere a timpului, adică o dobândă, şi de a abuza, în felul acesta, pentru propriul folos, de o rânduială divină hărăzită tuturor, anume timpul."

„Moartea este libertate"

Hans Castorp va petrece şapte ani la sanatoriu, timp suficient pentru a descoperi ce latură a personalităţii merită să-şi şlefuiască. „Vreau să fiu bun, nu vreau să-i îngădui morţii nicio putere asupra gândurilor mele! Căci în asta constau bunătatea şi mila, în nimic altceva. Moartea este o mare forţă. Raţiunea este nătângă în faţa morţii, căci ea nu-i nimic altceva decât virtute, în vreme ce moartea este libertate, desfrânare, lipsa formei şi voluptate, spune visul meu, iar nu iubire... Moartea şi iubirea - aceasta-i o rimă improprie, de prost-gust, o rimă falsă! Iubirea înfruntă moartea; numai ea singură, nu virtutea, este mai tare decât moartea. Ea singură, nu virtutea, inspiră gândurile bune", monologhează Castorp.

Thomas Mann, inteligent scriitor de eseuri, plantează în paginile „Muntelui vrăjit" şi opiniile sale despre literatură. Autorul crede că literatura are un efect purificator şi sanctificator, că reprezintă o treaptă către înţelegere, către iertare şi către iubire. El laudă forţa eliberatoare a limbajului şi crede că talentul literar poate fi fenomenul cel mai nobil al spiritului uman.