Nobelul românesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa se intitulează una din cărţile de publicistică a lui Cristian Tudor Popescu, titlu dat după un articol de-al lui mai vechi din „Adevărul“ la care i-a răspuns, destul de sarcastic, în Revista „22“ răposatul Ştefan Aug. Doinaş.

A fost una dintre milioanele noastre polemici înghiţite de neant într-o Românie în care neantul face legea. Există, însă, un Nobel românesc de poezie, respectiv premiul Mihai Eminescu care i-a fost decernat de curând eminentului poet care este Ion Mureşan. De-o seamă cu Mircea Nedelciu şi Gheorghe Crăciun – Domnul să-i odihnească pe amândoi! ‒ Muri este un  poet care sparge orice canon şi orice carceră. Libertatea şi suavitatea verbului său sunt remarcabile şi lor mă închin de fiecare dată când vreau să fug de coşmare.

Dar iată că de curând Uniunea Scriitorilor a făcut nişte propuneri pentru Nobelul suedez, propuneri imediat mediatizate. Cine sunt fericiţii pe care Comitetul Director sau Consiliul Uniunii i-a nominalizat? Mircea Cărtărescu, Nicolae Breban, Norman Manea şi Varujan Vozganian. Sunteţi de acord să-i luăm, pe rând şi să-i analizăm?

Mircea Cărtărescu este un mare artist, un pictor al cuvintelor, şi această nominalizare cumva este de la sine înţeleasă. Se vorbeşte atât de mult de el ca despre primul Nobel pentru literatură decernat României, încât în mod sigur şi el, propusul, s-a plictisit să audă unul şi acelaşi lucru.

Domnul Breban este un senior, care nu a abdicat niciodată de la misiunea scrisului. Indiferent de fluctuaţiile sale, este o forţă pe care doar dacă eşti chior nu o iei în seamă. Nicolae Breban este şi el un Nobel justificat, pe care cei rău intenţionaţi şi cârcotaşi îl pot elimina.

Despre Norman Manea părerile sunt împărţite. Unii îl consideră mediocru, alţii un mare scriitor. Dar având în vedere ilustrisima lui carieră făcută în străinătate şi faptul că este tradus în foarte multe limbi explică alegerea Uniunii Scriitorilor. Ar fi fost deplasat să ignori un autor pe care foruri similare din alte ţări îl stimează. Ajungem însă la punctul nevralgic al acestei liste de propuşi. Domnul de două ori ministru Vozganian.

Varujan  este o persoană adorabilă, al cărui cuvânt meşteşugit încântă. Este inteligent, cade mereu în picioare, e greu să cred că l-aş vedea vreodată cu vreun os în ghips. Este, de asemenea, autorul unei cărţi care a făcut senzaţie, în care a prezentat tragedia armenilor,  poporul care după evrei se pare că a suferit cel mai mult din cauza persecuţiilor.

Dar parcă propunerea lui la Nobel scârţâie dacă luăm în vedere faptul că alte nume din biata noastră literatură contemporană ar fi meritat mai mult un asemenea onor. Mă gândesc în primul rând la marea poetă Ileana Mălăncioiu, a cărei nominalizare acum ar fi fost pe deplin îndreptăţită. De ce Consiliul sau Comitetul Director al Uniunii nu a luat-o în seamă? De ce? De ce s-a orientat Consiliul numai spre prozatori? Mircea este desigur poet, dar prestigul său mare l-a căpătat totuşi prin proză. De ce? Întrebarea aceasta ne scormoneşte fiindcă nu-i găsim răspuns. Şi la urma urmei de ce nu şi Ana Blandiana? Dacă avem în vedere realizarea ei pe plan civic prin Memorialul de la Sighet, ar fi fost un nume deplin justificat pentru candidatura la Nobel. Şi dacă ar fi vorba numai şi numai de prozatori aleşi din rândul minorităţilor, de ce nu s-a dus Consiliul Uniunii spre Agopian? Ce? Este Vozganian mai valoros decât acesta? Să fim serioşi. Iată de ce scârţâie roata acestor nominalizări. Dar câinii latră, ursul merge. S-a mărit ziua, e cald afară, Jocurile Olimpice sunt în plină desfăşurare.

Medaliile de aur merg spre toate ţările mai puţin spre România. Am auzit că nu am participat la o probă de coborâre fiindcă sportivilor noştri li s-a stricat sania... pentru aşa ceva merită să luăm un altfel de Nobel....
 

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite