Decembrie 1989 pentru idioţi

Am trecut în sumarul revistei Historia pe luna februarie 2014 eseul „Am fost la locul în care s-a decis soarta lui Ceauşescu“. E vorba de faleza orăşelului Birzebbuga  din Malta, pe care s-a ridicat un monument dedicat Summitului dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov din 2-3 decembrie 1989, intrat în istorie sub numele de „Întâlnirea de la Malta“.

Datoria de a scrie eseul mă obligă să caut amănunte despre Summit. Curios lucru! Penultimul volum din „Istoria ilustrată a omenirii. 1973-1989“ nu suflă un cuvânt despre Întâlnire.

În biroul de acasă, în dreapta mea, deasupra Turnului Babel de cărţi cumpărate, care aşteaptă zadarnic repartizarea pe dulapuri, zăresc, recent luată (aşa se explică de ce-i deasupra) cartea „Istoria Europei“ de Nathan Barber. A apărut în engleză, în colecţia The complete idiot’s Guide, botezată aşa şi din motive publicitare, nu numai pentru că ţinteşte cititorul obişnuit, niţel mai cultivat decât un proaspăt alfabetizat.

Capitolul despre 1989 poartă titlul „La cumpăna dintre milenii“. Despre întâlnirea de la Malta găsesc doar nişte banalităţi de Wikipedia niţel stilizate.  Îmi sar în ochi însă rândurile despre Căderea Comunismului în România:

„În vreme ce majoritatea regimurilor din cadrul Blocului de Est se prăbuşeau în linişte în 1989, România nu a fost la fel de norocoasă. După ciocnirile violente dintre protestatarii paşnici şi miliţie, nemilosul Nicolae Ceauşescu (1918-1989) şi soţia sa au reacţionat nepotrivit. Ei au confruntat mulţimea într-o piaţă publică, însă aceasta a scăpat de sub control din cauza unor împuşcături. Cei doi au fugit, iar forţele care-i susţineau s-au prăbuşit în urma revoluţiei poporului român. După ce au fost prinşi au fost judecaţi de un tribunal improvizat şi au fost executaţi imediat cu focuri de mitralieră. Imagini filmate ale celor două trupuri au fost transmise de mass-media din lumea întreagă. Un nou guvern a apărut, însă România a rămas pradă dificultăţilor economice şi politice ani de zile“.

Coşmarurile nu obişnuiesc să folosească momentul lecturii. Citind însă cele scrise despre decembrie 1989 în România, simţi nevoia să te ciupeşti zdravăn, convins că trăieşti un coşmar în somn.
Nimic din ceea ce se ştie exact despre zilele de 21-25 decembrie 1989 nu se întâlneşte în această istorisire din cartea zisă şi „Istoria Europei“. Despre întâmplările din România s-au scris, se scriu şi se vor scrie (n-am nici o îndoială) grozăvii făcute să te întrebi: de unde dracu’ le-au mai scos şi pe astea?
„Istoria Europei“ a lui Nathan Barber le întrece pe toate. Care confruntare în piaţa publică între Ceauşescu şi mulţime?; care împuşcături?; care focuri de mitralieră?

Cartea foloseşte şi trucul notiţelor pitoreşti, aşezate sub titlul „Cine ar fi crezut?“ În stînga textului despre evenimentele din România, apar câteva rânduri la rubrica „Cine ar fi crezut?“: „În timp ce Ceauşescu şi soţia sa se aflau în faţa plutonului de execuţie, se pare că amîndoi ar fi cântat Internaţionala, cel mai faimos imn socialist din lume, conceput iniţial pentru a fi intonat pe melodia imnului naţional francez“.

Hodoronc tronc! Ce legătură are execuţia cuplului Ceuaşescu la Târgovişte cu imnul naţional francez?
Genericul Pentru idioţi (de fapt pentru cei care vor o carte uşoară, lesne de înţeles) nu e o noutate. Una e însă popularizarea ştiinţei şi alta e însă idiotizarea ştiinţei!