Mariana Nicolesco îşi sărbătoreşte ziua de naştere, pe 28 noiembrie, cu un recital extraordinar de lieduri enesciene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra soprană Mariana Nicolesco îşi sărbătoreşte ziua de naştere, sâmbătă, de la orele 18.00, în Aula Palatului Cantacuzino. La Muzeul Naţional George Enescu vor fi prezentate creaţii ale marelui compozitor. Participă sopranele Silvia Micu şi Irina Baianţ, mezzosopranele Oana Andra şi Florentina Soare, tenorul Adrian Dumitru şi baritonul Alexandru Chiriac, acompaniaţi la pian d Alexandru Petrovici.

«Ideea de-a mă apropia mai mult de liedurile enesciene, de-a căuta să le reunim şi să le interpretăm, multe dintre ele fiind pe atunci uitate sau pierdute - declară Mariana Nicolesco - m-a animat din clipa în care, la Recitalul de Belcanto pe care l-am susţinut la Carnegie Hall din New York, bijuteria muzicală Languir me fais, pe care am cântat-o printre bisuri, a declanşat aplauze uriaşe, ca acelea ce au urmat sublimelor arii ale marilor eroine din opere. Aceeaşi reacţie a publicului la Recitalurile mele la Teatrul alla Scala din Milano, la Marea Sală a Conservatorului din Moscova, la Ateneul Român.

După câţiva ani de cercetare, un mănunchi de peste patruzeci de lieduri de George Enescu au fost prezentate pentru prima oară de laureaţii Concursului Naţional al Liedului Românesc pe care l-am creat în 2003. În cadrul Anului Internaţional George Enescu 2005 decretat de UNESCO aceste lieduri, de altfel înregistrate atunci pentru prima oară în versiune audio şi video, au fost purtate în triumf de tinerii artişti la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Nagoya şi la Tokio, la Praga, Roma, Paris, New York».


Marcând 60 de ani de la trecerea în eternitate a marelui muzician, sâmbătă, 28 noiembrie, de la orele 18.00, în Aula Palatului Cantacuzino, la Muzeul Naţional George Enescu, minunatele creaţii ale acestui geniu naţional, compozitor, violonist, pianist, pedagog, vor fi prezentate publicului într-un Recital Extraordinar Omagiu lui George Enescu, susţinut în cadrul Cursurilor de Măiestrie în Arta Liedului oferite de Mariana Nicolesco. Participă laureaţi ai Concursului Naţional al Liedului Românesc: sopranele Silvia Micu şi Irina Baianţ, mezzosopranele Oana Andra şi Florentina Soare, tenorul Adrian Dumitru şi baritonul Alexandru Chiriac, acompaniaţi la pian de maestrul Alexandru Petrovici.

Aşa cum scrie Mariana Nicolesco în caietul-program al evenimentului, «liedul e poate expresia cea mai profundă a intimităţii noastre celeste şi, în acelaşi timp, o lecţie supremă de stil», anunţând totodată că evenimentul va fi înregistrat pentru o emisiune ce va fi transmisă înainte de finele anului.

Iniţiatoarea Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée 

mariana nicolesco

Mariana Nicolesco a terminat Şcoala de Muzică din Braşov cu Concertul pentru vioară de Bruch, a urmat, pentru o scurtă perioadă, Secţia Canto a Conservatorului din Cluj şi a dobândit prin concurs o bursă de studii la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde a studiat cu Jolanda Magnoni, lucrând apoi cu Rodolfo Celletti şi cu Elisabeth Schwarzkopf.
După ce a câştigat în 1972 Concursul Internaţional Voci Rossiniane, organizat la Milano de Radioteleviziunea Italiană, RAI, a fost invitată de dirijorul american Thomas Schippers să debuteze la Cincinnati în rolul Mimi din La Bohème de Puccini, fapt care a marcat începutul carierei sale internaţionale.
A cântat pe cele mai renumite scene ale lumii, începând cu Teatrul alla Scala din Milano, unde a debutat în premiera mondială a operei La Vera Storia de Luciano Berio (1982), şi unde apare apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri şi concerte, ca şi la Metropolitan Opera din New York cu „La Traviata” de Verdi (1978). A apărut în teatrele de la München, Viena, Paris, Monte Carlo, Chicago, Hamburg, San Francisco, Los Angeles, Barcelona, Madrid, Zürich, Roma, Florenţa, Parma, Veneţia, Bologna, Torino, Palermo, Trieste, Strasburg, Toronto, Pretoria, Caracas, Philadelphia, Miami, Washington, Boston, Houston, New Orleans, Rio de Janeiro, Dresda, Tokio, Berlin, la Festivalul de la Salzburg, la Maggio Musicale Fiorentino, la Rossini Opera Festival de la Pesaro, la Festivalul de la Martina Franca sau la Festivalul Casals în Puerto Rico.
Ea este prezentă în spectacole semnate de Luchino Visconti, Giorgio Strehler, Patrice Chéreau, Luca Ronconi, Jean-Pierre Ponnelle, Franco Zeffirelli, Pier Luigi Pizzi, Jonathan Miller, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini, Wolfgang Sawallisch, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Lorin Maazel, Peter Maag, Giuseppe Patané, Alberto Zedda, Colin Davis, Georges Prêtre, Gennadij Rozhdestvensky şi în prestigioasele săli de concert Carnegie Hall din New York, Royal Festival Hall la Londra, Accademia Santa Cecilia de la Roma, Concertgebouw din Amsterdam, Musikverein la Viena, la Salle Pleyel din Paris, Marea Sală a Conservatorului din Moscova.
Sopranei Mariana Nicolesco i-a fost conferit Ordinul Naţional Steaua României în Grad de Mare Cruce "pentru merite excepţionale, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră”.[1]
Laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice Mariana Nicolesco a fost numită Artist UNESCO pentru Pace şi Ambasador Onorific UNESCO “în semn de recunoaştere a angajamentului său în favoarea moştenirii muzicale, a creaţiei artistice, a dialogului între culturi şi a contribuţiei sale la promovarea idealurilor Organizaţiei”.
Principiile fundamentale, riguros respectate de la prima ediţie, din 1995, şi până la Ediţia Jubiliară din 2015, fac din Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée ”unul dintre cele mai importante din lume”, după cum scria recent şi prestigiosul cotidian italian Corriere della Sera în articolul prilejuit de evenimentele închinate Haricleei Darclée - prima Tosca, intitulat ”Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mariana Nicolesco: Cultul unei ţări pentru Gloriile sale”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite