Duelul viorilor, patru seri cu săli pline la Alba Iulia, Oradea, Cluj şi Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turneul Duelul viorilor s-a desfăşurat în patru oraşe din ţară    FOTO: Nicu Cherciu
Turneul Duelul viorilor s-a desfăşurat în patru oraşe din ţară    FOTO: Nicu Cherciu

Turneul Duelul viorilor - „colecţia de primăvară” 2019, a ajuns la final, după ce a entuziasmat spectatorii din Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa. Violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail au încheiat cu succes cea de-a noua ediţie a turneului, desfăşurată între 31 martie şi 3 aprilie.

Pe 31 martie, cei trei artişti au concertat la Alba Iulia, pe 1 aprilie, la Oradea, pe 2 aprilie la Cluj Napoca şi pe 3 aprilie la Bistriţa.

Longevitatea întâlnirilor duelistice care poartă semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu  (pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora. 2011 era un an de reaşezări, în care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremaţie a familiilor celor doi mari lutieri italieni: Stradivarius şi Guarneri. S-au revăzut în fiecare toamnă, an de an, iar în 2017 au chemat şi întăriri, duelul ajungând la… patru personaje „violonistice”.

Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generaţie de forţă a artei violonistice româneşti aflată acum în deplină maturitate, sunt doi muzicieni care au demonstrat în aceşti ani că ştiu să depăşească orgoliile unicităţii personalităţii artistice, ducând acest proiect din cele mai mici oraşe ale ţării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York şi demonstrând astfel că muzica şi arta pot  face ca în mod potenţial aceste limite să nu mai existe.

Pentru primăvara anului 2019, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius „Pachoud” în Polonaise brillante în la major op. 21 de Henryk Wieniawski, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu “Catedrala” (pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află) în Melodii lăutăreşti op. 20 de Pablo de Sarasate. Partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail, va cuprinde unele dintre cele mai populare lucrări abordate în cele şapte ediţii anterioare : Astor Piazzolla - Toamna  şi Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires, Igor Alexandrovici Frolov – Divertimento, Souvenir şi Ragtime, Dmitri Şostakovici – Cinci piese pentru două viori şi pian şi o serie de tangouri de Carlos Gardel – Volver şi El dia que me quieras; Angel Villoldo – El Choclo;  Gerardo Matos Rodriguez – La Cumparsita.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite