Cea mai tânără formaţie de cvartet de coarde

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cvartetul Arcadia FOTO Virgil Oprina
Cvartetul Arcadia FOTO Virgil Oprina

Recent, cei mai tineri cvartetişti de la noi, Cvartetul de coarde Arcadia, au putut fi audiaţi – unde în altă parte?… la Tinerimea Română!

Lucrări din zona clasicismului muzical vienez, un Cvartet de tinereţe aparţinând lui Joseph Haydn, notat în sol major, op.33, marele Cvartet Razumovsky, în mi minor, de Beethoven, Cvintetul cu două violoncele în do major de Franz Schubert, apoi lucrări semnate de Bartok sau de Pascal Bentoiu… definesc zonele preocupărilor actuale ale membrilor formaţiei. Mă refer în primul rând la diversitatea, la cultura stilistică cea care conferă altitudine culturală dar şi criterii de operativitate în zone distincte ale istoriei muzicii; …mă refer la coerenţa de acţiune a muzicienilor formaţiei, la conştientizarea deplină a faptului că susţin o nobilă misiune, cea a revelaţiei privind universul interior al operei tălmăcite; iar aceasta de la nivelul semnului la acela al sensului.

În mod cert, s-a dorit ca cele două recente concerte ale formaţiei să acopere inclusiv zonele reprezentative ale muzicii secolului trecut, de asemenea creaţii ale repertoriului românesc.

Sunt remarcabile, pe de altă parte, aspectele ce ţin de construcţia de ansamblu a operei, aspecte ce asigură stabilitatea edificiului muzical; iar aceasta în ciuda faptului că, la momentul concertului, prima violonistă se afla într-o situaţie personală dificilă ce ar fi putut afecta echilibrul demersului muzical. Imi permit să cred că lărgirea diapazonului dinamic, consistenţa sporită şi diferenţiată a sonorităţilor, pot aduce membrilor formaţiei un indice de plus-valoare privind statutul actual de formaţie academică.


Cvartetul Arcadia FOTO Virgil Oprina

cvartetul arcadia foto virgil oprina

Indiscutabil, participarea în calitate de invitat a violoncelistului Marin Cazacu a conferit acel util plus de experienţă realizării marelui cvintet schubertian cu două viloncele.

Evoluţia actuală a cvartetul clujean Arcadia nu constituie o premieră în mediul nostru artistic. Ambiţiile sunt mari şi sunt întemeiate. Violoniştii Ana Török şi Răzvan Dumitru, violistul Traian Boală, violocelistul Zsolt Török au fost colegi pe băncile Academiei clujene de muzică. S-au regăsit şi au întemeiat un minunat ansamblu. Pasiunea şi profesionalismul se întâlnesc. Distincţii obţinute în competiţii internaţionale importante, studiile profesionale postuniversitare împlinite sub îndrumarea membrilor celebrului Cvartet Amadeus, îi plasează pe orbita formaţiilor de bună circulaţie europeană. Săptămânile urmatoare urmează a efectua un important turneu în Marea Britanie; vor concerta inclusiv la Londra în celebra Wigmor Hall. Tot aici, în Anglia, la solicitarea unei importante case de discuri, urmează a fi realizată o integrală a celor şase cvartete de Bela Bartok.

Constituie un titlu de onoare faptul că Tinerimea Română îi găzduieşte şi îi promovează.

Materialul a apărut anterior in revista România Literară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite