Publicul iubeste Mehta

Una dintre caracteristicile concertelor de festival, mai ales la cumulul de evenimente cu care ne-am obisnuit de la o editie la alta, este reactivitatea spectatorilor in fata manifestarilor. Afluenta

Una dintre caracteristicile concertelor de festival, mai ales la cumulul de evenimente cu care ne-am obisnuit de la o editie la alta, este reactivitatea spectatorilor in fata manifestarilor. Afluenta de public, dincolo de atitudini individuale, determina si o stare generala de receptionare, care da marca evolutiei interpretative la care s-a asistat. O triada exemplara apartine demonstratiei ansamblurilor Filarmonicii din Israel, Academiei Saint Martin in the Filds, Staatskapellei din Dresda sau, sintetizand, succesiunii celor care au condus concertele: Zubin Mehta, Christian Zaccharias, Myung-Whug Chung. Trei ipostaze si, fireste, trei atitudini diferite si ale receptorilor, avand drept numitor comun afluenta melomanilor. Afectiunea neconditionata a publicului pentru Zubin Mehta este de lunga durata, incepand deja cu al treilea festival enescian din 1964. Artistul nu si-a dezmintit faima, iar ansamblurile cu care a venit la noi au avut nivelul renumelui sau, inclusiv filarmonica israelita, formatie de inalta clasa, capabila a defila in turneul sau cu tandemul Mozart-Mahler sau Enescu-Beethoven si bucurandu-se de un spectacular atasament de ordin afectiv din partea ascultatorilor. Pentru Academia londoneza care l-a cooptat in ultima clipa pe Zaccharias in locul lui Perahia, devenit indisponibil, impresia a fost de uimire, ca in fata unei binecuvantari. Simbolul de "binecuvantare" poate fi inteles aici si la modul propriu al componentei termenului. Se canta cum se respira, Zaccharias colaboreaza cu partenerii fara discriminare intre pianul la care este solist si orchestra pe care o conduce. Uneori, am avut iluzia ca se intampla ceva asemanator cu un periplu mozartian "live", emanatie a firescului de elita in actul artistic. Pentru muzicienii din Dresda, sala a fost mai rezervata, ca atunci cand asisti la ceva ce se defineste primordial prin profesionalism. Este probabil optiunea lui Myung-Whun Chung, care doreste perfectiunea fara manifestarea emotionala demonstrativa, situatie favorizand obiectivul in discretia enesciana, simetria simfoniei haydniene sau patosul sever cenzurat al romantismului brucknerian. La al doilea program am admirat clasicitatea asumata, pentru ,Pastorala" beethoveniana si dramatismul interior al simfonismului brahmsian, cu ample arcuiri ale frazelor si ascensiunea catre culminatie. Finalmente, cu alte mijloace, dirijorul coreean si muzicienii din Dresda si-au cucerit deplin ascultatorii, implinind continutul ideatic al triadei ipostazelor artistice la care am fost martori.