Festivalul "Studenţiada"
0Aproximativ 14.000 de studenţi vor putea primi bilete gratuite la spectacole de teatru, film, operă, în perioada 27 octombrie - 2 noiembrie, în cadrul Festivalului "Studenţiada", organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), a declarat preşedintele organizaţiei, Gabriel Petrea.
Festivalul se va desfăşura simultan în oraşele Arad, Bacău, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Iaşi, Petroşani, Reşiţa, Târgu-Jiu, Timişoara.
"Sperăm să participe peste 20.000 de studenţi la toate evenimentele prilejuite de festival", a precizat liderul UNSR, informează Agerpres.
Săptămâna viitoare în cadrul festivalului va fi lansat şi ziarul UNSR "Student Times", care va fi publicat într-un tiraj de 6.000 de exemplare şi care va conţine ştiri din viaţa studenţească, din mediul universitar, interviuri.
Tot în cursul săptămânii ce va urma, joi, va fi lansat un studiu realizat de Gallup, comandat de UNSR şi finanţat de Roma Education Fund, privind alocarea de locuri speciale pentru romi în învăţământul românesc.
Şi în acest an, festivalul vine în întâmpinarea studenţilor cu cele mai diverse propuneri, de la concertul Phoenix până la bungee jumping, de la traininguri până petreceri cu taur la proţap.
Liderul UNSR a spus că festivalul, care are şi un site propriu, oferă tinerilor oportunităţi de interconectare, de informare, acces gratuit la teatre, muzee, operă, cinema, activităţi pentru dezvoltare personală şi pe teme culturale, concursuri sportive, activităţi distractive.
Cea mai spectaculoasă acţiune a festivalului o reprezintă "Goana prin Bucureşti" la care vor participa 60 de studenţi, punctul de sosire fiind Palatul Parlamentului.
Biletele gratuite la teatru, operă şi film, vor putea fi rezervate pe site-ul www.studentiada.ro şi vor fi ridicate cu copie după carnetul de student şi după buletin de la sediul UNSR.