Capitalismul, văzut din cer
0Regizorul documentarului „Kapitalism – reţeta noastră secretă“ a golit sacul cu povestiri din culisele filmului ce va fi lansat vineri. Astăzi, la finalul „Pastilelor de kapitalism“, le spune cititorilor „Adevărul“ ce l-a convins să nu abandoneze proiectul.
Gata: de vineri, Kapitalismul intră în cinematografe şi n-am să vă mai servesc alte pastile în paginile „Adevărul". De vineri, filmul trebuie să-şi vadă de viaţa lui. Desigur, am să-l însoţesc pe unde pot, la premierele din Bucureşti, Constanţa şi Cluj - în prima săptămână -, apoi la Iaşi, Braşov şi Timişoara... Dar am să-l însoţesc ca observator, curios de felul în care îl văd spectatorii.
Acum cinci ani - când am scris primul sinopsis - ca şi astăzi, ziarele şi ecranele erau pline de scandaluri de corupţie, de relatări despre investigaţii începute şi dosare penale neterminate. Mi s-a părut atunci, ca şi acum, că, dacă închid ochii aud doar un vacarm din care nu se mai înţelege nimic. Văzută din satelit, România ar părea ascunsă de un nor înecăcios de zvonuri şi de emanaţii toxice. Un nor stătut - pentru că, în cinci ani, nu pare să se fi mişcat din loc.
Tentaţia „exorcizării"
Din impresia asta de hărmălaie generală şi neputincioasă s-a născut scena cu televizoarele pe un acoperiş. Pe ecranele lor am pus imagini din afacerile necurate care ne-au invadat în ultimii ani. Camera trece de la unul la celălalt, vocile, numele, faptele se amestecă. Am avut, la un moment dat, intenţia să termin filmul cu o serie de explozii: să arunc în aer ecranele cu tot cu imaginile lor, aşa cum - în „Blow-up" - Antonioni filmează în ralanti vila din deşert făcându-se ţăndări, laolaltă cu accesoriile capitalismului occidental: frigidere, televizoare etc. Am renunţat: utopia asta anarhistă mi s-a părut nepotrivită, un soi de exorcizare copilărească. Pentru că eu nu mă războiam cu capitalismul ca idee.
Un film gândit ca să rămână
Am vrut de mai multe ori să abandonez proiectul. De ce trebuia să fac un astfel de film? Ca să mai suprapun şi eu o voce peste zgomotul ăsta de fond insuportabil? Aveam eu ceva nou de adăugat sutelor de ore de dezbateri, miilor de pagini de investigaţie jurnalistică? Am crezut, cred şi acum, că da. Cred că ne-am pierdut puterea de a ne revolta, de a ne mai uimi, de a asculta ce spun oamenii care au avut puterea şi mijloacele să clădească o nouă societate, după chipul şi asemănarea lor. Mi-am propus să-i privesc cu stupoare şi să-i ascult cu naivitate; în felul acesta să fac un pic de ordine în hărmălaia asta şi în propriul cap. De asta, cred că e un film util, şi mai ales sper să fie util peste ceva vreme. L-am gândit ca să rămână. O să vedem dacă am reuşit.
De vineri, filmul iese la bătaie. Să îi ţineţi pumnii. Şi dacă peste încă cinci ani lucrurile vor sta la fel? Mai bine să ne ţinem cu toţii pumnii - unii altora.
"Văzută din satelit, România ar părea ascunsă de un nor înecăcios de zvonuri şi emanaţii toxice."