protectia - ultimele știri
Sorin Susanu, numit şi „Cattani de la ANPC”,susţine că detaşarea sa la Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor este o „răzbunare”, deoarece a îndrăznit să conteste deciziile conducerii. Şeful ANPC a refuzat să comenteze situaţia.
Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a demarat o achetă pentru a stabili dacă au fost încălcate drepturile copiilor care au participat la potestul faţă de şcoala online de la Bosanci....
Medicul cardiolog Gabriel Tatu Chiţoiu îi sfătuieşte pe cei care se vaccinează cu prima doză să respecte în continuare măsurile de protecţie deoarece abia după 14 zile de la rapel vor dezvolta anticorpi. „Evitaţi contaminarea până atunci”, avertizeaz...
Compania E.ON Energie Romania a fost sancţionată cu patru amenzi de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba pentru încălcarea unor pevederi din legislaţie în relaţia cu clienţii.
Părintele unui copil ameninţă că va arunca clădirea în aer, având diverse nemulţumiri la adresa Direcţiei pentru Protecţia Copilului.
Calvarul trăit de cele două copile a fost descoperit de bunica acestora, care a anunţat autorităţile. Acum, mama îşi aşteaptă pedeapsa.
Anunţul edilului oraşului Târgu Bujor, social democratul Laurenţiu Gîdei, vine pe fondul emiterii de către Ministerul Agriculturii a două ordine controversate. Unul prevede că toţi porcii trebuie tăiaţi în prezenţa unui veterinar, iar al doilea că or...
Animals International a documentat în cursul anului 2019 transportul şi sacrificarea animalelor vii exportate de România către Orientul Mijlociu. Dovezile adunate arată că se încalcă reglementările europene şi standardele Organizaţiei Mondiale pentru...
Incidentul de luni, 27 august, când mai multe persoane au rămas blocate în cabinele instalaţiei de transport pe cablu, a fost urmat de un control şi sancţiuni aplicate de comisarii de la Protecţia Consumatorului.
Contractul de lucrări pentru construcţia Centrului de Informare şi Educare în Protecţia Mediului în Tabăra de tineret de la Căsoaia a fost semnat astăzi.
Cai biciuiţi şi puşi să tragă de căruţe cu roţile blocate! Aceste scene au fost filmate, sâmbătă, în târgul săptămânal de animale de la marginea oraşului Piteşti. Cazul a intrat în atenţia autorităţilor....
Elevii din ciclul primar de la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad vor desfăşura în perioada 7-11 aprilie acţiuni în cadrul proiectului intitulat „Lumea minunată a teatrului”, proiect care se realizează cu sprijinul Primăriei mu...
Peste 30 de companii, atât din ţară, cât şi din străinătate, se vor reuni, în perioada 16-18 octombrie 2013, la cea de-a XI-a ediţie a târgului internaţional de mediu – Ecomediu.
Consilierii judeţeni au votat, joi, în unanimitate, reducerea salariului cu 20% pentru următoarele 3 luni pentru directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Călăraşi. Mihai Roibu a intrat în atenţia C...
Magazinele care practică vânzări de soldare vor fi vizitate de către comisarii arădeni de la Protecţia Consumatorilor. Aceştia desfăşoară în această perioadă o amplă acţiune de control.
Unele infracțiuni înregistrate în ultima perioadă la nivelul județului nostru reliefează faptul că prejudicierea patrimoniului unor instituţii şi obiective economice a fost posibilă şi ca urmare a unor disfuncţionalităţi existente pe linia asigurării...
Reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului spun că în anul trecut au aplicat aproape 1.200 de amenzi în urma celor 2.000 de controale efectuate pe raza judeţului Tulcea....
Multe din produsele de panificaţie vândute în oraş cântăresc şi cu 36 de grame mai puţin decât greutatea de pe ambalaj. Producătorii mizează pe faptul că legea le permite să aibă abateri în minus de până la 8%, însă de multe ori acest prag este depăş...
Judecătorii consideră că Teodosian G. (15 ani), băiatul care în urmă cu doi ani a fost cercetat de procurori pentru că şi-ar fi omorât mama cu mai multe lovituri de ciocan, trebuie să rămână în grija specialiştilor de la Direcţia Generală de Asistenţ...
Cei mai mulți bani au fost alocați pentru tratarea apelor uzate. În ultimii 10 ani, Uzina de la Mioveni a investit masiv în protecția resurselor naturale, tratarea deșeurilor, tratarea aerului și, mai ales, în tratarea apelor uzate, uzina fiind și fu...
Cadavrul unui pitbull folosit probabil în luptele de câini a fost găsit în mare, în dreptul staţiunii Mamaia. Animalul avea legată de gât o piatră iar autorităţile cred că a fost omorât de stăpân după ce a pierdut o luptă.
O familie din Valu lui Traian a tras o spaimă soră cu moartea după ce s-au trezit cu un şarpe de peste un metru lungime în casă. Oamenii au sunat la protecţia animalelor....
Un bărbat de vârsta a treia a reclamat la Protecţia Consumatorului o firmă din Iaşi care i-a livrat nişte pilule pentru mărirea penisului, care nu au avut însă efectul aşteptat....
Un bărbat de vârsta a treia a reclamat la Protecţia Consumatorului o firmă din Iaşi care i-a livrat nişte pilule pentru mărirea penisului, care nu au avut însă efectul aşteptat....
Săptămâna viitoare Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea organizează evenimentul ecologic „Ziua Pământului”, la Grădina Botanică din municipiul Tulcea, zona Bididia....
Irina Mihalachi şi-a câştigat în instanţă drepturile salariale după un an de procese. Acum Protecţia Copilului este obligată să îi acorde retroactiv sporuri de 50%. Încă o angajată a instituţiei şi-a câştigat sporurile pentru un an la Curtea de Apel ...
Decizia a fost luată după ce instituţia de creditare nu s-a conformat cerinţelor OJPC, de a restitui comisioanele încasate abuziv
Peste 500 de copii aflaţi în centrele Direţciei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani nu şi-au mai primit banii de buzunar din luna mai....
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a verificat aproape 23.000 de aparate electrice şi electronice din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice
În ultimul an, cei de la Protecţia Copilului au anchetat peste 400 de abuzuri asupra minorilor Sărăcia şi incapacitatea adulţilor de a-şi rezolva problemele se transformă în agresiuni împotriva copiilor.
George Bursuc este angajat al Direcţiei Sociale şi Protecţia Copilului şi câştigă 806 lei lunar. Cu puţin noroc abia peste 25 de ani i se va dubla salariul dacă nu-l va prinde valul restructurărilor. O femeie de serviciu a direcţiei are un salariu ...
La sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, ajung, aproape zilnic, reclamaţii din diferite colţuri ale judeţului prin care beţivii încearcă să se răzbune pe cârciumari că nu le alimentează viciul pe datorie....
Preţuri neafiţate, lipsa denumirii furnizorului de pâine, nespecificarea ingredientelor cu efect posibil alergen, sunt doar câteva din problemele depistate la furnizorii de pâine şi alte produse de panificaţie....
Un proiect îndrăzneţ în valoare de 67 de milioane de lei a primit avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Acesta presupune amenajarea a nouă micro-hidrocentrale pe cursul râului şi a afluenţilor săi. Energia generată astfel va alimenta satele din ...
În Delta Dunării au fost descoperite zeci de cadavre de cai morţi.Cercetătorii de la INCDD şi fundaţia Vier Photen au găsit în zona Letea un peisaj de coşmar, însă, spun ei, cauzele sunt naturale.
Cei care vor să postească într-un mod sănătos trebuie să aibă grijă şi la valabilitatea produsului. Angajaţii din cadrul Protecţiei Consumatorului au confiscat cantităţi mari de orez deoarece data valabilităţii era depăşită....
Oamenii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani merg în control cu tramvaiul sau cu maxi-taxi....
Potrivit conducerii instituţiei de protecţie a copilului aceste costuri depăşesc, în medie, 2.000 de lei pe lună....
Darurile în valoare de 50 de lei, pentru care s-au făcut liste în centrele din sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului, vor ajunge, mâine, la beneficiari....