plonjat - ultimele știri
Trei persoane au suferit leziuni când maşina în care se aflau a plonjat de la o înălţime considerabilă în pârâul de pe marginea drumului care face legătura dintre Moldova şi Ardeal.
Pictoriţa Cezara Moraru a fost plasată sub control judiciar după ce a consumat alcool şi a sărit cu maşina în lac. A fost reţinută pentru 24 de ore, iar luni, 28 iunie, a fost eliberată din arest.
Femeia a fost reţinută după ce poliţiştii au constatat că avea o alcoolemie de peste unu la mie în aerul expirat.
Un grav accident de circulaţie s-a produs, în noaptea de 9/10 martie 2021, pe un drum din judeţul Olt. Cinci băieţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, au rupt cu maşina un parapet şi au căzut în gol de pe podul peste o cale ferată.
La începutul acestei săptămâni şi în week-end trecut au avut loc evenimente ce s-au soldat cu morţi şi cu foarte mulţi răniţi.
Două accidente stranii s-au petrecut, duminică, seara, în Reşiţa. Modul în care s-au produs a fost aproape tras la indigo
Un autoturism a căzut în râul Dâmboviţa, duminică dimineaţă, la ieşirea din Bucureşti către Glina, în interior fiind o femeie de 33 de ani care nu a fost rănită şi a rămas în interiorul maşinii până când a fost scoasă de pompieri, arată oficialii ISU...
Trei persoane au fost rănite vineri, în Capitală, după ce autoturismul în care se aflau a căzut în râul Dâmboviţa, în zona Podului Ciurel. Cei trei au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la spital.