institutie publica - ultimele știri
Un punct fiscal din județul Galați a fost spart și vandalizat. Mai multe persoane necunoscute au pătruns, prin efracție, în sediul instituției publice, fără însă a sustrage bunuri sau valori.
Hoții au pătruns în sediul clădirii Direcției de Asistență Socială Tecuci și au furat un sac cu fasole de 80 de kg. Este a patra instituție publică din județul Galați călcată de hoți.
Un număr de 24 de persoane, cu studii superioare şi medii, pot lucra din octombrie, timp de mai bine de un an, la Casa de Pensii Buzău. Instituţia scoate la concurs posturi de consilier debutant şi referent debutant.
Focar de Covid-19 la una dintre cele mai importante instituţii publice din judeţul Satu Mare. Activitatea cu publicul de la Casa de Asigurări de Sănătate a fost suspendată temporar
Un caz de COVID-19 a apărut într-o altă instituţie publică din judeţul Olt. Este vorba de Direcţia Agricolă, unde a fost testată pozitiv femeia de serviciu.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, consideră că fiecare instituţie publică, inclusiv cele componente ale sistemului judiciar, poartă responsabilitatea unei reacţii mai ferme împotriva traficului de persoane. Predoiu a anunţat, vineri, că va menţin...
Instituţiile publice au început să ia o serie de măsuri pentru respectarea recomandărilor de conduită în prevenirea coronavirusului COVID 19.
Daniela Ţîţaru, directorul auto-suspendat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău, a deţinut timp de mai mulţi ani o locuinţă ANL, deşi avea în proprietate două apartamente şi un teren. Pentru că a minţit, dir...
Directorul Inspecţiei de Stat în Construcţii (ISC) Vaslui, CorneliuAlexa, a fost surprins luni, 24 februarie, într-o avansată stare de ebrietate la locul de muncă.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea se află în mijlocul unui scandal fără precedent în istoria instituţiei de stat. Miercuri, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Muncii, cei 30 de angajaţi în frunte cu inspectorul şef, Ion Tănăsoiu, ...
CNS Cartel ALFA solicită trimiterea Corpului de Control al premierului la Muzeul Naţional de Istorie
CNS Cartel ALFA solicită Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, să trimită Corpul de Control la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) pentru verificarea gravelor abuzuri semnalate în cadrul acestei instituţii publice.
Despre diferenţa între a fi membrul unui partid şi conducătorul unei instituţii publice şi cum trebuie aceasta corectată pentru a nu mai fi aşa de dificil de definit „interesul public“.
Mai multe percheziţii au avut loc marţi în Bucureşti şi în judeţul Ilfov într-un caz de corupţie. Acţiunea a avut loc şi la sediul Primăriei Jilava şi la locuinţa edilului Adrian Mladin, acesta din urmă fiind suspectat că a luat mită, potrivit unor s...
Astăzi, la Ministerul Culturii, are loc zbatere publică având ca temă proiectul de Ordonanţă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ult...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac, joi dimineaţă, 13 percheziţii în Bistriţa Năsăud, într-un dosar privind defrişări ilegale de păduri, fapte comise în perioada 2009 - 2014. Surse judiciare au precizat că directorul general al Dir...
Un grup de activişti anticorupţie din Mexic a lansat un traseu turistic inedit pentru vizitatorii străini, dar şi pentru localnicii interesaţi să descopere partea mai puţin cunsocută a oraşului Monterrey, presărate cu fapte de corupţie şi crime atrib...
Ultimele două miercuri ale acestui an, respectiv 24 şi 31 decembrie, au fost declarate libere de către Guvern şi vor fi recuperate în funcţie de decizia instituţiilor publice. Astfel, în această perioadă, bugetarii vor sta acasă de Crăciun 5 zile, ia...
De ceva timp port o polemică constantă cu o serie de personaje care se ocupă de imaginea unei instituţii publice din România, instituţie care se adresează printre alte grupuri ţintă şi tinerilor. O instituţie cu o arie generoasă de obiective formale,...
Institutul Naţional de Statistică (INS) va organiza pe 11 iulie o acţiune Porţi Deschise, pentru a marca 153 de ani de statistică oficială în România....
Comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea au evaluat în ultima perioadă activitatea managerilor de instituţii publice aflate în subordinea CJ Tulcea, informează astăzi ziaruldetulcea.ro....
Au început Sărbătorile Argeşului şi Muscelului iar Piteştiul este, în aceste zile, plin de străini. Membrii delegaţiilor din Mexic, Islanda, Turcia, Ucraina şi Italia au împânzit oraşul iar autotităţile locale sunt mândre că oaspeţii au ce vedea....
800 de funcţionari publici băcăuani vor fi disponibilizaţi. Dintre ei, 407 sunt angajaţi ai Primăriei Oneşti. Măsurile de reducere a numărului de bugetari au adus în prim-plan o situaţie mai rar întâlnită: instituţia cu un singur angajat....