horia agarici - ultimele știri
Paul Agarici, unul dintre fotografii Revoluției Române, fiul aviatorului Horia Agarici, a murit luni la vârsta de 75 de ani. El are o singură fată, Paula, și un nepot, Vlad, în vârstă de 25 de ani.
Marele erou al Constanței, care a distrus trei avioane sovietice în timpul războiului, a fost nevoit ca toată viața să lupte pentru a demonstra că nu este legionar și antisemit. Zvonul, răspândit de simpatizanții legionari de pe front, l-a urmărit până la moarte.
Avioanele F-16 MLU din dotarea Bazei 86 Aeriană survolează cerul deasupra municipiului Constanţa în onoarea eroului considerat „salvatorul oraşului”.
La 23 iunie 1941, locotenentul Horia Agarici (6 aprilie 1911 – 13 iulie 1982), deloc apreciat de mai-marii săi, a distrus singur, de la manşa unui avion defect, trei avioane sovietice venite să bombardeze Portul Constanţa şi întreg litoralul. A fost ...
Comuniştii nu numai că i-au tăiat aripile zburătorului Horia Agarici, unul dintre aşii aviaţiei române din cel de-Al Doilea Război Mondial, ci au încercat să-l şi discrediteze. Sovieticii nu i-au iertat niciodată faptul că, în timpul conflagraţiei mo...
Dacă atacul avioanelor sovietice din iunie 1941 a fost neutralizat pe litoral de locotenentul Horia Agarici, care a luptat singur cu inamicul, rafinăria Astra Română nu a fost salvată, paza nedetectând aparatele de zbor.
Generalul de flotilă aeriană Radu Theodoru a fost „răsplătit“ de comunişti pentru calităţile deosebite dovedite pe front în Al Doilea Război Mondial prin degradare şi concediere. Dar nu a disperat, ci şi-a găsit refugiul în scris şi apoi pe mare.
Au obţinut victorii pe cerul celui De-al Doilea Război Mondial, dar, după război, ţara nu a mai avut nevoie de ei şi i-a băgat în închisori, le-a luat casele şi i-a obligat să facă munci umile, pentru a putea supravieţui. Adevărul de Weekend vă spune...
Constănţeanul Traian Petcu, de 92 de ani, se afla la Ovidiu atunci când salvatorul Constanţei, Horia Agarici, a doborât trei avioane inamice. Mai târziu, el a fost acuzat că l-a deconspirat pe liderul comunist Filimon Sârbu.
Gheorghe Constantin (95 de ani), general-locotenent de aviaţie cu trei stele, simte şi acum mirosul prafului de puşcă, zgomotul mitralierei, teama că va cădea în mâinile inamicului, dar parcă vede şi lacrimile mareşalului Ion Antonescu atunci când l-...
Glasul mării a amuţit şi doar armele au vorbit, iar mirosul de praf de puşcă era mai puternic decât cel de alge. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a transformat Mamaia în câmp de luptă. De-a lungul plajei s-au montat kilometri întregi de sâ...
Horia Agarici, supranumit „Salvatorul Constanţei“ după ce a doborât trei avioane inamice sovietice pe 23 iunie 1941, trimise să distrugă Portul Constanţa, este comemorat joi la Constanţa.
Pilotul de vânătoare Horia Agarici este unul dintre aşii aviaţiei române din cel de-Al Doilea Război Mondial. Deşi a luptat cu demnitate şi curaj pentru ţară, iar faptele sale au ajuns subiect în cântece şi legende populare, a fost trimis la puşcărie...