cutii negre - ultimele știri
Înregistratorul de date de zbor al avionului care duminică a aterizat forţat la Moscova a fost grav avariat, au anunţat autorităţile ruse, care analizează mai multe ipoteze în legătură cu dezastrul aviatic, inclusiv posibilitatea ca incendiul de la b...
Gigantul aeronautic Airbus îşi va echipa avioanele de cursă lungă, începând din 2019, cu o combinaţie de „cutii negre“ fixe şi ejectabile.
Anchetatorii egipteni au anunţat joi că cele două cutii negre ale aeronavei companiei EgyptAir, recuperate săptămâna trecută de pe fundul Mării Mediterane, vor fi predate experţilor francezi pentru repararea unităţilor de memorie, care au fost grav a...
Cutiile negre ale zborului Paris-Cairo al companiei EgyptAir care s-a prăbuşit în Marea Mediterană cu 66 de persoane la bord nu vor putea fi recuperate mai devreme de 12 zile, timpul necesar pentru ca o navă specializată să ajungă la faţa locului, au...
Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi anunţă că un submarin care aparţine Ministerului Petrolului a pornit către locul în care s-a prăbuşit zborul MS804 EgyptAir în Marea Mediterană, relatează The Associated Press.
Cutiile negre ale avionului Blue Air care a ieşit de pe pistă, joi, la aterizarea pe Aeroportul "Avram Iancu" din Cluj vor ajunge în Franţa, pentru a fi decodificate, iar apoi CIAS va emite un raport care va fi făcut public, incidentul fiind încadrat...
Datele obţinute după decriptarea celei de-a doua cutii negre a avionului Airbus A320 al companiei Germanwings arată că Andreas Lubitz a prăbuşit intenţionat aeronava în Alpii francezi, la 24 martie, au anunţat vineri anchetatorii. Aceştia susţin că, ...
Cutia neagră a avionului AirAsia, prăbuşit la sfârşitul anului trecut în Marea Java, a fost recuperată de autorităţile indoneziene. Este vorba despre dispozitivul care înregistrează toate sunetele din cabina piloţilor. Anterior, autorităţile au găsit...
Cutiile negre ale avionului AirAsia prăbuşit în Marea Java la 28 decembrie au fost găsite duminică de către scafandrii indonezieni, a anunţat Ministerul Transporturilor, conform AFP.
Cutiile negre ale avionului care efectua zborul MH17 al companiei aeriene Malaysia Airlines, prăbuşit joi în estul Ucrainei, au fost predate anchetatorilor olandezi care vor conduce ancheta internaţională legată de producerea tragediei aviatice, a an...
La trei zile de la doborârea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines pe teritoriul ucrainean, cutiile negre ale aeronavei încă nu au intrat în posesia anchetatorilor internaţionali. Separatiştii proruşi din regiune, consideraţi responsabi...
Noi imagini recente înregistrate prin satelit relevă prezenţa a 122 de obiecte într-o zonă de căutare din sudul Oceanului Indian, în care s-a prăbuşit zborul avionul care asigura zborul MH370, cu 239 de persoane la bord, pe 8 martie, a anunţat miercu...
Un avion cu 48 de pasageri la bord a derapat la decolare pe Aeroportul din Craiova pe data de 13 februarie. Cutiile negre ale apartului de zbor au fost trimise la Bucureşti, dar procurorii aşteaptă un aşteaptă din partea specialiştilor un raport lega...
Un avion cu 48 de pasageri la bord care trebuia să plece pe data de 13 februarie de la Craiova către Timişoara a derapat la decolare. Oamenii de frică s-au panicat şi au sărit din areonavă. Unii dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale....
Cutiile negre ale avionului prăbuşit lângă Smolensk au fost descifrate. Concluzia: eroare de pilotaj
Specialiştii ruşi şi polonezi au finalizat descifrarea cutiilor negre ale avionului preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, prăbuşit pe 10 aprilie în apropiere de Smolensk, informează Financial Times....
Examinarea cutiilor negre ale aeronavei prezidenţiale poloneze, un avion Tu-154, a arătat că echipajul a efectuat două încercări de aterizare şi nu patru, cum s-a afirmat iniţial, potrivit postului polonez de televiziune TVN24, citat de postul Radio ...