cercetati penal - ultimele știri
Doi tineri sunt cercetaţi penal de poliţişti după ce au participat la o cursă ilegală de maşini pe o stradă din municipiul Piteşti. Crusa s-a încheiat cu rănirea a trei persoane, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
O clinică medicală din București, care ar fi adus în țară „un număr semnificativ” de cornee, fără autorizație medicală, este cercetă penal, împreună cu administratorul acesteia, pentru infracţiuni privind introducerea ilegală în ţară de ţesuturi şi organe umane.
Un nou concept numit „justiţie terapeutică” a fost aplicat pentru câteva mii de consumatori de droguri cercetaţi de DIICOT, informează, marţi, Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
De la o zi la alta creşte numărul dosarelor penale deschise de poliţiştii din Prahova pe numele cetăţenilor români întorşi din zonele de risc şi care refuză să respecte regulile impuse de autorităţi în această perioadă.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat, vineri, la criticile preşedintelui Klaus Iohannis, care a declarat că o persoană cercetată penal nu are ce căuta în conducerea statului, spunând că probabil numai cei care iau case de la stat prin fals pot st...
În ultimii ani, mai mulţi şefi aflaţi la conducerea IPJ Suceava au avut probleme cu legea. Dintre aceştia, cel mai sonor nume este cel al comisarului şef Ioan Nicuşor Todiruţ, acuzat că a cumpărat la un preţ supraevaluat sediul Poliţiei municipiului ...
Poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică Baia Mare au prins în flagrant două persoane care vindeau ţigări de contrabandă. Ţigările au fost confiscate, iar cei doi sunt cercetai pentru contrabandă. contrabandă....
Trei maramureşeni, un sălăjean şi un sătmărean sunt cercetaţi de poliţişti pentru comiterea mai multor furturi. Poliţiştii au reuşit să recupereze o parte din prejudiciul cauzat....
Doi maramureşeni sunt cercetaţi penal după ce au comis infracţiuni la regimul circulaţiei. Ei au fost suprinşi în trafic de către poliţiştii care efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier....
Parlamentarii clujeni care au probleme cu legea sunt suspectaţi/acuzaţi de infracţiuni legate de familie. UDMR-istul Mate Andras a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, iar PSD-istul Alexand...
Cele aproape 50 de pecheziţii care au avut loc joi în patru judeţe din Transilvania s-au lăsat cu confiscarea de lemn în valoare de 37.000 de lei. De asemenea, la suspecţi au fost găsite şi două arme fără documente. Şapte persoane au fost puse sub ac...
Poliţiştii au descins astăzi la hoţii de animale din comuna Prundeni. Şapte bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce, în perioada noiembrie 2013-februarie 2014, au dat iama în gospodăriile a peste 20 de familii. Hoţii au vândut animalele furate în târgur...
În urma unor verificări făcute în perioada 19-22 noiembrie, poliţiştii din Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, au descoperit faptul că 32.000 de metri cubi de material lemnos a fost tăiat ilegal din pădurile din cele două judeţe. Această cantitate ar umple...
Doi cetăţeni ai Republicii Moldova sunt bănuiţi că ar fi provocat moartea unui şofer la Moscova, anunţă Ministerul de Interne al Federaţiei Ruse, citat de agenţia Interfax....
Trei minori din Buzău vor fi cercetaţi penal după ce joi seară au furat o maşină din faţa unui bloc din cartierul Broşteni, pe care au condus-o pe străzile din oraş. Cei trei copii au fost prinşi de poliţişti vineri seară în timp ce încercau să repet...
În noaptea de vineri spre sâmbătă, un echipaj mixt poliţie-jandaRmerie a prins în flagrant, într-o parcare din municipiul Buzău, doi tineri care furau roţile unui autoturism pe care îl suspendaseră pe bolţari din beton aduşi special de către suspecţi...
Persoanele în cauză sunt cercetate penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice. Este vorba despre persoane care comercializau astfel de produse fără autorizaţie.
În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor în dosarul penal privind pe N. Veselina, de 52 de ani şi A. Stelian, de 58 de ani, ambii din Timişoara, s-a dispus începerea urmăririi penale fa...
Doi crescători de animale din Strehaia sunt cercetaţi de poliţie, după ce au declarat în fals că nu au restanţe la bugetul de stat atunci când au depus dosarele pentru a primi subvenţie de la APIA....
Cei doi poliţişti de la Postul de Poliţie Rurală Puieşti care au împuşcat, sâmbătă seară, un bărbat de 31 de ani din localitatea vasluiană Hălăreşti, au rămas în sistem cu aceleaşi atribuţii, fără să fie anchetaţi de conducerea Inspectoratului de P...
Doi poliţişti de la Postul de Poliţie Rurală Puieşti care au împuşcat, sâmbătă seară, un bărbat de 31 de ani din localitatea vasluiană Hălăreşti, sunt cercetaţi penal de procurori pentru tentativă de omor, după ce medicii au constatat că victimei i-a...
Cu toate că nu mai activează în cadrul Direcției Instituțiilor Penitenciare, cei doi foști gardieni au apărut public astăzi, în uniformele de lucru, precizând faptul că au fost constrânși de superiori să-și toarne foștii șefi.
La Orleşti, un bărbat beat criţă s-a răstunat cu Lancia în şanţ, iar în Râmnicu Vâlcea un tânăr, tot fără permis, şi-a dat identitate falsă
Doi bărbaţi din municipiul Giurgiu sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi transportând, în autoturismul în care se aflau, sute de pachete cu ţigări fără ca acestea din urmă să fie însă timbrate.
Trei gestionari de la Serviciul Public Local suborbonat Primărie Dorohoi sunt cercetaţi pentru dispariţia fără urmă a unei cantităţi enorme de materiale de construcţii care trebuia să ajungă la sinistraţi. Cu aceste materiale trebuiau să fie construi...