bronsiolita - ultimele știri
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat vineri un prim vaccin pentru sugari împotriva virusului respirator sinciţial (VRS), cunoscut mai ales pentru epidemia de bronşiolite pe care o cauzează în fiecare iarnă.
Statele Unite ale Americii au aprobat miercuri, pentru prima dată, un vaccin împotriva virusului respirator sinciţial (VRS), care provoacă bronşiolita, pentru adulţii cu vârsta de 60 de ani şi peste, au anunţat autorităţile sanitare, relatează AFP.
Bronșiolitele frecvente, semnul unei alte boli la copii. Care este semnalul de alarmă pentru părinți
Răcelile la copii sunt ceva obișnuit. Cei mici răcesc adesea și, în general, afecțiunea este tratată la medicul de familie. Dar dacă cel mic face bronșiolită, iar asta se repetă, înseamnă că este vorba despre altceva. Medicul pediatru Mihai Craiu explică despre ce este vorba.
Situație dramatică și în spitalele de pediatrie din Germania. Medicii de la ATI spun că spitalele sunt aproape de colaps din pricina numărului mare de copii până în doi ani internați cu infecții respiratorii. Conf. dr. Mihai Craiu, medic pediatru, explică tratamentul bronșiolitei mai puțin grave.