brazi de craciun - ultimele știri
Evenimentul este realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României.
Brazii împodobiţi reprezintă simbolul Crăciunului şi fac parte din atracţiile târgurilor de Crăciun. Iată un top al celor mai frumoşi pomi de Crăciun din Europa.
Poliţia Română a continuat acţiunile, la nivel naţional, pentru verificarea legalităţii activităţilor economice desfăşurate cu masă lemnoasă şi protejarea fondului forestier.
Un brad ajunge la maturitate în 12 ani, dar este tăiat într-un minut, pentru Crăciun. Din această cauză, Fundaţia Conservation Carpathia (FCC) a lansat o iniţiativă prin care doreşte să atragă atenţia asupra importanţei brazilor naturali.
Romsilva scoate la vânzare în acest an peste 61.000 de pomi de Crăciun, cei mai mulţi dintre ei, peste 41.000, fiind brazi, iar restul, molizi. Preţurile pentru un pom de Crăciun încep de la 10 lei, dar pot ajunge la 150 de lei pentru puieţii ornamen...
În ultimii ani, bradul de Crăciun a devenit dintr-un simplu simbol o adevărată operă de artă pe care artiştii şi oamenii simpli o transformă cu podoabe de toate felurile. Dacă în trecut bradul era împodobit cu lumânări şi câteva globuri, acum animălu...
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva scoate pe piaţă 33.383 de brazi, pentru Sărbătorile de iarnă, din speciile brad şi molid, o cantitate de aproape două ori mai mică decât anul trecut (66.715 brazi), dar la preţuri similare.
Poliţiştii au confiscat 12.295 de pomi de Crăciun şi 7.823 de coroniţe de brad, au întocmit dosare penale pentru 737 de infracţiuni şi au dat amenzi de aproape 3,45 milioane de lei, în urma controalelor făcute în ultimele patru săptămâni, în pieţe şi...
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) anunţă, într-un comunicat, că „doreşte să denunţe nepublicarea inexplicabilă în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase“....
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi va vernisa vineri cea de-a noua ediţie a expoziţiei temporare „Vis de iarnă”. Gălăţenii vor putea vedea o mulţime de ornamente, ghirlande, globuri, beteală, precum şi alte accesorii specifice Crăciunul...
Zilele acestea, în pieţe îşi vor face apariţia brazii de Crăciun, la preţuri deocamdată comparabile cu cele de anul trecut. Ofertanţii avertizează. însă, că pomii de iarnă se scumpesc pe măsură ce se apropie Crăciunul....
Locuitorii Sectorului 4 din Bucureşti pot lăsa brazii de Crăciun lângă pubelele de depozitare a deşeurilor menajere sau în apropierea caselor în care locuiesc....
Poliţiştii au constatat 470 de infracţiuni, au aplicat peste 2.700 de sancţiuni contravenţionale şi au confiscat peste 11.700 de pomi de Crăciun, în valoare de 1,1 milioane de lei, în cadrul acţiunilor din perioada 15-24 decembrie...
În pieţele din Bucureşti au apărut deja primii comercianţii de brazi. Româneşti sau străini, mici sau mari, cu coronae stufoase sau mai puţin bogate, brazii de Crăciun îşi aşteaptă muşterii. Preţurile sunt şi ele adaptate tuturor cerinţelor şi variaz...
În urma acțiunii de colectare a brazilor abandonați după Crăciun, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a strâns peste 25.000 de brazi, care au fost tocați, astăzi, la Stația de prelucrare și tocare a materialelor vegetale....
Dacă în alţi ani, zona "Potcoavă" din Piaţa Mare a oraşului Roman era plină de brazi, în acest an, doar trei comercianţi şi-au făcut apariţia pe 13 decembrie, prima zi de vânzare....
Direcţia Silvică Alba va scoate la vânzare peste 3.000 de pomi de Crăciun ce provin din pădurile deţinute de cinci ocoale silvice din judeţ, în urma tăierilor de îngrijire....
Poliţiştii şi angajaţii ocoalelor silvice din Bistriţa Năsăud prind aproape zilnic hoţi de brazi în timp ce încearcă să-i ducă spre comercializare în oraş...
Sărbătorile se apropie şi toată lumea se gândeşte la împodobirea brazilor de Crăciun. Mulţi dintre cei care vor să aibă brad de Crăciun au mai multe variante: brad natural tăiat, brad natural în ghiveci sau în săculeţi cu pământ, brad artificial sau ...
Peste 900 de brazi scoşi la vânzare în mod ilegal au fost confiscaţi de poliţiştii din Alba, de la începutul sezonului de comercializare a pomilor de Crăciun....
Clienţii pot negocia preţurile astfel că, pe Bulevardul Dacia din Capitală, un brad frumos poate fi luat şi la jumătate de preţ....
Cei care nu au apucat încă să-şi facă proviziile pentru Crăciun îşi pot planifica acum bugetul în funcţie de preţurile produselor de sezon....
Brazii se vând la metru şi se pot fi cumpăraţi, deocamdată, doar din locurile special amenajate ale hipermarketurilor. În Cluj-Napoca, vânzarea pomilor de Crăciun se va face în 14 locuri stabilite de Primărie. Aici, brazii vor putea fi achiziţionaţi ...
Reprezentanţii Regiei Pădurilor şi Direcţiei Silvice au anunţat astăzi câţi brazi vor avea clujenii la dispoziţie şi la ce preţ. Instituţiile amintite pot pune la dispoziţia clujenilor cu mult mai puţini pomi decât ar fi nevoie.
Când vine vorba de brazii de Crăciun, timişorenii lasă patriotismul la o parte şi aleg brazi aduşi din afară. Comercianţii i-au adus din ţări ca Danemarca şi Austria şi deşi sunt mult mai scumpi, nu riscă să rămână uitaţi în pieţe....