anulare zboruri - ultimele știri
Aeroportul din Frankfurt avertizează că e posibil să existe numeroase întârzieri şi anulări ale unor zboruri în următoarele zile în contextul prognozelor care anunţă ninsori şi ploaie îngheţată.
ANPC a anunţat joi o amendă de 2 milioane de euro pentru Blue Air, cea mai mare amendă dată unui operator economic, pentru că a anulat peste 11.200 de zboruri în 20 de state membre ale UE.
Blue Air ar fi anulat peste 11.200 de zboruri pentru care erau făcute aproape 180.000 de rezervări şi s-au plătit peste 66,5 milioane de lei, anulările fiind făcute după ce au fost ridicate restricţiile impuse de pandemie, a informat joi ANPC.
Compania aeriană Ryanair, care operează curse şi în România, a fost amendată de autoritatea de concurenţă din Italia cu 4,2 milioane de euro, pentru că nu e restituit banii pentru zborurile anulate, scrie Reuters, citată de Agerpres.
Blue Air a anunţat anularea unor zboruri până pe data de 15 august, ca urmare a deciziei autorităţilor de a prelungi starea de alertă naţională, a informat compania.
Wizz Air nu mai primeşte cereri online de rambursare a contravalorii biletelor, funcţie pe care a dezactivat-o temporar, până la data de 14 aprilie 2020, pentru a putea gestiona avalanşa de cereri deja depuse. Compania a anunţat care este noua proced...
Operatorul low cost Wizz Air a anunţat că monitorizează cu atenţie tensiunile din Orientul Mijlociu, în funcţie de care poate decide să modifice programul de zbor către Dubai, urmând să anunţe din timp pasagerii.
Lufthansa nu intenţionează să achiziţioneze touroperatorul britanic Thomas Cook, aflat în faliment, dar nu exclude o ofertă pentru Condor, compania aeriană germană care este o subsidiară a grupului Thomas Cook,au declarat luni reprezentanţii operator...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că, în perioada 3-4 mai 2018, este preconizată o grevă, cu durata de 48 ore, organizată de sindicatul piloţilor companie...
Compania aeriană Wind Jet şi-a anunţat falimentul şi şi-a anulat toate cursele aeriene. Rezultatul: mii de pasageri blocaţi pe aeroporturile din Italia.