50a4deac7c42d5a66368df6c png
Erasmus România
Organizaţie studenţească
ERASMUS STUDENT NETWORK este una dintre cele mai mari organizații studențești cu caracter interdisciplinar din Europa, bucurându-se de susținerea Comisiei Europene. Organizația a fost fondată în 1989 cu scopul de a susține și îmbunătăți schimburile de experienţă ale studenților la nivel european. În cei 22 de ani de la înființare, reţeaua a reușit să se extindă către întreaga Europă, regăsindu-se în momentul de față în 36 de țări din spaţiul UE. ESN a apărut în România în anul 2004, iar în prezent, este formată din cinci secțiuni locale (ESN Brașov, ESN Cluj-Napoca, ESN Iași, ESN Timișoara și ESN UniBuc) și are ca obiective principale pe de o parte, motivarea studenților din cadrul ciclului de învățământ superior să studieze o perioadă de timp într-o altă țară europeană, iar pe de altă parte, îmbunătățirea integrării socio-culturale a tinerilor internaționali în universitățile gazdă din România. ESN România are 200 de membri voluntari ce organizează în medie 50 de activități lunar pentru aproximativ 500 de studenți străini. Principalii susținători ai ESN România sunt Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) și universitățile partenere ale secțiunilor locale. 

Articole scrise de Erasmus România