EDITORIAL De ce am eșuat
0
Despre România s-a spus că are atâta noroc, încât se poate lipsi de politicieni. Era o vorbă care exprima efuziunea, optimismul de la sfârșitul Primului Război Mondial: ţara își triplase teritoriul, iar elanul construcţiei instituţionale părea să nu cunoască opreliști.
Despre Basarabia de azi aș spune contrariul: mai bine ar avea o clasă politică mai de Doamne ajută, pentru că de noroc, în ultimii doi ani, nu ne putem plânge - îl datorăm tinerilor care au ieșit să protesteze pe 6 și 7 aprilie - dar ni l-am irosit cu o tragică inconștienţă. Cum să califici eșecul post-sovietic al Republicii Moldova: ca unul obiectiv, cauzat de o societate dezaxată, fracturată, lipsită de liantul naţional pe care l-au avut toate ţările central-europene ieșite din comunism, sau este vorba doar de proasta calitate a elitelor sale politice, incapabile să materializeze o șansă istorică? Au fost slăbiciunile, erorile subiective ale unor oameni ajunși în posturi de decizie sursa nefericirilor noastre, sau nici măcar n-ar fi trebuit să ne facem iluzii, de vreme ce suntem așezaţi „în calea tuturor răutăţilor"? Când analizezi falimentul acestui stat, balanţa dintre „obiectiv" și „subiectiv" oscilează imperceptibil, iar o lehamite metafizică tinde să-ţi surpe orice încercare de a explica raţional marasmul în care ne bălăcim.
Gruparea dură din PCRM, cea care face jocurile azi pe scena politică, se comportă asemeni unui detașament de parașutiști aflat într-o perpetuă misiune, ei sunt „soldaţii japonezi" rătăciţi în jungla indoneziană, care tot mai luptă cu americanii, chiar și după 50 de ani de la terminarea războiului. Voronin expune modelul școlii de partid sovietice, în care propaganda tenace, minciuna patentată, munca de jos, cu „cadrele", autoritatea indiscutabilă a șefului și cruzimea faţă de adversari constituie cartea de vizită a activistului. Voronin chiar are principii, de fier, iar „valorile" sale sunt imperisabile.
„Disidenţii" Dodon și Greceanîi - aripa așa-zis pragmatică și modernizatoare a partidului - exprimă plaja largă a conformismului și oportunismului basarabean de care suferă cel puţin 2/3 din clasa noastră politică, și întruchipează - trebuie să recunoaștem - o trăsătură de caracter a moldovenilor, căci un teritoriu tranzacţionat la nesfârșit produce, inevitabil, o mentalitate tranzacţionistă. S-a întâmplat ca imboldul de parvenire al celor doi să coincidă cu lunga domnie a lui Voronin, însă oameni ca ei se puteau regăsi (și se regăsesc!) cu succes și în PD, și în PLDM, și în PL (cu singura condiţie, în acest din urmă caz, să fi acceptat unionismul retoric al lui Ghimpu).
Partidele din coaliţia de guvernământ reproduc cu fidelitate toate metehnele politicienilor noștri. Interesul de gașcă, ispitele puterii și, neapărat, morga, „ameţeala de înălţimi" a liderilor au trecut în uitare obiectivele pentru care au fost votate aceste formaţiuni, au mânjit energia pură a revoluţiei din aprilie 2009. De aceea, politicienii din Alianţă, dacă mai au ceva cap pe umeri, ar trebui să facă totul pentru a evita anticipatele. Pentru că se vor confrunta cu un adversar mai de temut decât PCRM, și anume: crunta dezamăgire a propriului electorat, care poate fi mai devastatoare decât salvele „katiușei".
Se încarcă comentariile...
