Consiliul către Parlamentul de la Bruxelles: Rapoartele pe Schengen au informaţii clasificate. Refuzăm să le trimitem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Finalizarea terminalului Schengen va permite anual un aflux de şase milioane de călători
Finalizarea terminalului Schengen va permite anual un aflux de şase milioane de călători

Europarlamentarii cer Consiliului European să desecretizeze rapoartele tehnice pentru evaluările României şi Bulgariei pentru a putea lua o decizie în cunoştinţă de cauză în cazul aderării la Schengen celor două ţări membre UE. Consiliul dă replică Parlamentului European: nu aveţi sistem pentru informaţii clasificate.

Europarlamentarii cer Consiliului European să desecretizeze rapoartele tehnice pentru evaluările României şi Bulgariei pentru a putea lua o decizie în cunoştinţă de cauză în cazul aderării la Schengen celor două ţări membre UE. Consiliul dă replica: nu aveţi sistem pentru informaţii clasificate.

Citeşte pe Adevărul Europa de ce nu poate Parlamentul European să se pronunţe pe aderarea României şi Bulgariei

"Aceste documente sunt clasificate, iar Parlamentul European nu are un sistem pentru a trata astfel de informaţii (n.r. la care se referă rapoartele tehnice pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen)", a declarat, pentru Adevărul Europa, Joechen Muller, ofiţer de presă pe probleme de Justiţie şi Afaceri Interne al Consiliului European. Unul dintre motivele pentru care Consiliul nu este de acord cu trimiterea acestor rapoarte Parlamentului European ţine de conţinutul informaţiilor din documentele respective. Ele au detalii despre sistemele de securitate şi informaţii ale statelor membre.

Reprezentanţii Consiliului au precizat însă că preşedintele comisiei parlamentare, liderii grupurilor politice şi raportorii pe această temă pot veni la Consiliul să vadă şi să studieze aceste documente.

Nu putem însă, aşa cum a cerut Parlamentul, să le trimitem ca ele să devină publice. Consiliul a refuzat acest lucru şi va contiuna să refuze să trimită documentele în lipsa unui sistem care să garanteze respectarea caracterului de informaţii clasificate", a adăugat Muller. El a precizat că nu a existat un răspuns al Parlamentului European cu privire la această „ofertă" a Consiliului.

Europarlamentarii au spus că această condiţionare este "inacceptabilă" şi unii dintre ei au cerut intervenţia preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, pentru a aplana conflictul instituţional dintre cele două puteri. În acelaşi timp, unii eurodeputaţi au ameninţat că ar putea da aviz negativ aderării celor două ţări deoarece nu pot evalua corect situaţia în care acestea se află şi nici dacă îndeplinesc toate condiţiile pentru a adera la Schengen.

Eurodeputaţii au mai averizat că ar putea apela la Curtea Europeană de Justiţie pentru desecretizarea rapoartelor. Vezi aici detalii

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite