Exclusiv Ministrul de Externe polonez, Radoslaw Sikorski: „În lunile ce vin, UE trebuie să ia decizii dureroase“
0Ministrul de Externe polonez, Radoslaw Sikorski, a trimis cotidianului „Adevărul“ o scrisoare în care prezintă ideile noii preşedinţii poloneze a UE. Sikorski – ministru de Externe sub două administraţii de culori politice diferite – explică şi „secretele„ prin care Polonia şi-a menţinut creşterea economică şi în vreme de criză.
La 1 iulie, Polonia a preluat, pentru prima oară, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Într-un moment, în care, în cadrul Comunităţii se petrec multe lucruri bune, dar şi unele neliniştitoare. Despre acestea din urmă scriu cu plăcere internauţii pe Google News: la articolul „criza UE„ vom găsi 14.000 de postări, la articolul „succesul UE" - de douăzeci de ori mai puţine. Chiar dacă rezultatele acestui plebiscit virtual sunt înşelătoare, trebuie să recunoaştem: suntem martorii unui fenomen de scădere a încrederii în ideea de solidaritate europeană.
Unde s-a făcut greşeala? Unii răspund dur şi cu glas tare: „Prea multă Europă!". Despre Uniunea Europeană se spune că ar crea mai multe probleme decât este capabilă să rezolve. Aşadar, instituţii supradimensionate. O integrare excesiv de ambiţioasă (cu precădere zona euro). O centralizare peste măsură a proceselor de decizie. Şi lista aspectelor problematice este lungă ...
O alegere corectă
Nu putem decide ce probleme ne aduce soarta. Putem însă alege înţelept modalităţile de rezolvare a acestora. Cu 22 de ani în urmă, atunci când în Polonia se prăbuşea comunismul, PIB-ul nostru scăzuse cu 12%. Inflaţia scăpase de sub control. Dispăruseră principalele pieţe de export. Am fost nevoiţi să creăm un sistem democratic modern şi o economie de piaţă, eliberându-ne în acelaşi timp de Tratatul de la Varşovia, care ne fusese impus. Alegerea noastră a fost una corectă. În prezent, Polonia înregistrează în fiecare an o creştere de 4%. Economia noastră se află pe locul al şaselea din Europa şi printre primele douăzeci din lume. Polonia este singura ţară membră a UE, care în perioada ultimei crize economice şi-a menţinut creşterea economică fără întrerupere. Acestea sunt faptele. Prin urmare, conform Eurobarometrului, polonezii au încredere în UE. Ei ştiu - şi ştiu bine - că am avut succes cu preţul efortului nostru uriaş şi cu ajutorul partenerilor noştri europeni.
Nimeni nu ne-a promis un cer de-a pururi fără nori. Trebuie să fim realişti. În următoarele luni şi în anii ce vin, Uniunea Europeană va trebui să ia decizii dureroase. Guvernele ţărilor Uniunii se află într-o astfel de situaţie încât ameninţă cu reduceri de fonduri, aşadar Europa trebuie să-şi valorifice resursele proprii într-un mod mai inteligent. Strategia Europa 2020 presupune un buget care va permite Europei să continue să investească într-un viitor comun şi va face ca Politica Agrară Comună să fie mai eficientă.
Aderarea la euro - la vremea potrivită
Polonia nu este încă membră a zonei euro, dar obiectivul nostru strategic este intrarea în această zonă, în momentul în care vor exista condiţiile corespunzătoare pentru aceasta. Percepem intrarea în zona euro ca fiind o chestiune importantă de interes naţional şi vom face ceea ce ne revine în perioada deţinerii Preşedinţiei, pentru ca în chestiunea zonei euro să fie adoptate deciziile corecte.
Ştim că o serie de reguli şi dispoziţii europene au fost create cu ani în urmă, în condiţii total diferite. Ar trebui prin urmare să fim - şi vom fi - adepţii unei integrări inteligente, care să conducă la valorificarea potenţialului pieţei unice şi la crearea unei Europe care să concureze în mod eficient pe piaţa mondială.
Iată un exemplu: peste 250 de milioane de cetăţeni ai Uniunii beneficiază de internet de mare viteză, dar până la 60% din tranzacţiile de pe internet nu se finalizează datorită barierelor juridice. Acesta este un exemplu de risipă incredibilă. Nu încape îndoială că un contract de vânzare valabil pe terenul întregii Uniuni, costuri mai reduse pentru serviciile de roaming şi un sistem ameliorat de protejare a patentelor în cadrul UE ar modifica benefic modul în care derulăm activităţi de afaceri.
În jurul Europei au loc prefaceri dramatice. Milioane de oameni ni se adresează pentru ajutor. Aceste schimbări nu sunt lipsite de durere. La Varşovia îşi are sediul Frontex, agenţia pentru controlul graniţelor externe ale UE. Vrem să acordăm acestei agenţii mai multe prerogative, pentru a putea ajuta statele membre în situaţia unui val crescând de emigrări, pe care îl remarcăm în partea de sud a regiunii Mării Mediterane.
Vom încerca să creăm noi cadre de colaborare între UE şi Rusia, cel mai mare vecin al nostru. De asemenea, vrem să ajungem la semnarea Acordului de Parteneriat dintre UE şi Ucraina, care ar deschide calea spre zona comerţului liber. Dorim să accelerăm negocierea Acordului de Parteneriat cu Republica Moldova. Vom face tot ceea ce ne va sta în putinţă pentru a ajuta Republica Belarus, oprimată de ani de zile de rele guvernări. Să nu uităm: Europa ar comite o eroare strategică dacă s-ar închide între graniţele actuale ale UE.
În luna ianuarie a acestui an Polonia a iniţiat ideea creării Fondului European pentru Democraţie. Acesta concentrează eforturile întreprinse în Europa pentru sprijinirea vecinilor noştri din Europa de Est şi din Africa de Nord, ajutând la edificarea unor societăţi civile, precum şi consiliind guvernele care introduc reforme.
Acum 30 de ani, milioane de polonezi au aderat la mişcarea „Solidaritatea", cerând să li se acorde drepturile fundamentale şi libertăţi democratice. Forţa extrasă din ambiţia şi înţelepciunea răbdătoare a acestei mişcări poate constitui darul Preşedinţiei poloneze pentru Uniunea Europeană - Uniune care a repurtat în Polonia un succes uriaş.
Aşa cum afirma anul trecut premierul Donald Tusk, la primirea Premiului Carol cel Mare, „noi, polonezii, credem cu adevărat în Europa şi în viitorul acesteia". O însufleţim prin credinţa noastră, prin experienţa solidarităţii şi prin realism.
"Europa ar comite o eroare strategică dacă s-ar închide între graniţele actuale. "
Radoslaw Sikorski
ministrul de Externe polonez
Sprijin pentru aderarea României la Schengen
Premierul polonez, Donald Tusk, a declarat că, în condiţiile în care România şi Bulgaria au îndeplinit criteriile tehnice, aderarea lor la Schengen ar trebui să devină realitate. „Criteriile şi regulile au fost stabilite pentru a fi respectate", a spus el, în cursul unei şedinţe a Parlamentului European consacrată preluării preşedinţiei UE de către Varşovia. La rândul său, ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygie, a declarat, în cursul unei întreveri cu şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, că aderarea României la Schengen trebuie abordată echitabil, fără modificarea regulilor în timpul negocierilor.