Provocare naţională: România are de cheltuit 15 milioane de euro pe zi, bani europeni, până în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar trebui să cheltuiască 15 milioane de euro pe zi până în 2013, iar experţii de la Bruxelles le dau câteva sfaturi autorităţilor de la Bucureşti. Comisarul pentru politici regionale, Johannes Hahn, aşteaptă ca îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie să se vadă „până în vară”.

Cine ne împiedică să accesăm fondurile UE

„România are toate cărţile pe masă, are mai multe posibilităţi. Acum trebuie doar să decidă ce mutare va face. Şi trebuie să decidă repede", a declarat, pentru „Adevărul Europa", Philippe Hatt, şef de unitate al Fondului Social European în cadrul Comisiei Europene.

Cât de repede? A răspuns însuşi comisarul pentru dezvoltare regională. După întâlnirea cu Elena Udrea şi Anca Boagiu,  deţinătoarele unora dintre cele mai importante portofolii aflate în conexiune cu fondurile structurale, comisarul pentru politici regionale, Johannes Hahn, a spus că aşteaptă ca rezultatele în privinţa îmbunătăţirii capacităţii de absorbţie să se vadă „până în vară".

La scurt timp, Bucureştiul a început să mai lucreze. La cifre. Reprezentanţi ai Guvernului au început să anunţe, pe mai multe voci, creşterea procentelor de absorbţie.

La Transporturi, ministerul de resort a anunţat recent „triplarea" indicatorului care arată câţi bani de la UE s-au cheltuit. Nici nu era greu ca procentul să crească de trei ori câtă vreme era cel mai mic, undeva la 1%. Pentru  Programul Operaţional de Transport, rata de absorbţie e în contiunare cea mai redusă şi tinde spre 3%.

Soluţia 1: Asistenţa tehnică

Comisia Europeană s-a oferit să trimită experţi în România pentru a o ajuta să cheltuiască fondurile, deoarece are probleme şi se află în urma Europei. „E pentru prima oară în istoria UE când unele ţări se oferă să ajute o alta în asemenea mod.

România nu a acceptat încă ajutorul UE, dar realitatea e că experţi din alte state membre, deja specializaţi în repartizarea fondurilor, politicile de dezvoltare şi resurse umane ar putea grăbi procesul de absorbţie a banilor UE," a mai spus Hatt.

Soluţia 2: Băncile europene

Absorbţia fondurilor europene în România poate fi îmbunătăţită prin perfecţionarea procedurilor de accesare şi prin participarea sporită a băncilor comerciale private, a declarat directoarea Biroului pentru România al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Claudia Pendred, citată de Agerpres.

„Există un mare potenţial pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene în România, unde numai 13% din fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013 au fost accesate, iar rata efectivă de absorbţie după efectuarea plăţilor în avans e şi mai scăzută", a spus Claudia Pendred.

Ea a făcut referire la un raport publicat luna trecută de către Iniţiativa pentru Coordonare Bancară Europeană (Iniţiativa de la Viena) care arată că implicarea băncilor private ar putea contribui la creşterea gradului de accesare a fondurilor europene, punând în valoare expertiza băncilor asupra sectorului corporativ şi asupra iniţiativelor de identificare a unor metode antreprenoriale şi instrumente financiare.

„Această metodă ar putea uşura presiunile asupra cofinanţării, cu care s-a confruntat sectorul public, în special în perioada consolidării bugetare, aşa cum s-a întâmplat în România", a adăugat şefa Biroului BERD de la Bucureşti.

"România are toate cărţile pe masă, are mai multe posibilităţi. Acum trebuie doar să decidă ce mutare va face. ''
Philippe Hatt
şef de unitate al Fondului Social European în cadrul Comisiei Europene

Cinci sugestii pentru autorităţile române

1 Simplificarea procedurilor foarte complicate de selecţie şi aprobare a proiectelor (propunere avansată de comisarul Dacian Cioloş, prin intermediul „Adevărul Europa").
2 Standardizarea procedurilor de licitaţii şi achiziţii (avansată de Comisia Europeană).  Oficialii de la Bruxelles spun că, în prezent, fiecare administraţie face licitaţiile după cum înţelege. De cele mai multe ori sunt fie acordate cu „dedicaţie", fie contestate, ceea ce întârzie foarte mult plăţile.
3 Descentralizarea deciziei privind selecţia proiectelor (propusă de liderii structurilor de dezvoltare regională din România).
4 Stimularea financiară a funcţionarilor din administraţie care se ocupă de proiectele cu finanţare europeană (propusă de europarlamentarii din Comisia de specialitate a PE).
5 Eliminarea firmelor de consultanţă - căpuşă (avansată de comisarul Dacian Cioloş, prin intermediul „Adevărul Europa").

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite