Iată primul android din lume care joacă teatru - VIDEO
0Geminoid F este primul android din istoria lumii care joacă într-o piesă de teatru. "Ea" a fost construită de oameni de ştiinţă de la Intelligent Robotics Laboratory din Universitatea Osaka.
Creatorii androidului au dorit să reuşească să arate că roboţii umanoizi pot, într-o oarecare măsură, să fie "sensibil". Tocmai de aceea, Geminoid F este foarte flexibilă şi, spre deosebire de ceilalţi androizi, nu dă impresia că ar fi fără viaţă. Cu atât mai mult cu cât este protagonista unei piese de teatru.
Piesa se numeşte "Sayonara" iar androidul se joacă pe "ea" însăşi, în rolul unui robot care este destinat să aibă grijă de o femeie pe moarte, căreia îi citeşte poezii. Regizorul piesei susţine că Geminoid F nu are rolul de a înlocui nicio persoană umană, în ciuda faptului că acceptă "comenzile" mult mai bine decât actorii umani.
"Pentru mine nu există nimic mai substanţial decât roboţii actori. Toate problemele legate strict de actorie ale acestora pot fi foarte uşor remediate, iar publicul este mereu intrigat de felul în care aceştia se comportă pe scenă" a declarat regizorul, potrivit Reuters.
"Androizii actori arată similar cu cei umani. Mai mult decât atât, putem crea un actor superior cu ajutorul androizilor" a declarat creatorul lui Geminoid F, Hiroshi Ishiguro.
VIDEO