Cod galben de inundații pe râuri din zece județe
0Hidrologii au emis, marți, o avertizare cod galben de inundații pe mai multe râuri din zece județe aflate în nordul, centrul, estul și sud-vestul țării, valabilă de miercuri, ora 14.00 până joi la ora 16.00.
Astfel, pe râurile și sectoarele vizate, precum și pe afluenții acestora de mici dimensiuni pot apărea creșteri de debite care să ducă la depășirea cotelor de atenție.
„Sunt așteptate scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și pe râuri necadastrate, dar și creșteri de debite și niveluri pe râuri", potrivit avertizării.
Bazinele hidrografice vizate de avertizare sunt Vişeu, Iza, Tur, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Oltul superior şi mijlociu şi cursurile superioare ale Buzăului, Putnei, Trotuşului şi Bârladului, din judeţele Maramureş, Satu Mare, Caraş-Severin, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Neamţ, Bacău şi Vaslui.
Hidrologii mai anunţă că, în intervalul vizat, se pot atinge cotele de atenţie şi pe râurile mici din zonele de deal şi de munte din alte bazine hidrografice decât cele avertizate oficial.
Autorităţile locale din cele zece judeţe vizate de avertizare trebuie să urmărească atent evoluţia fenomenelor, pentru a putea fi operative în eventuale intervenţii, conform regulamentelor, mai recomandă hidrologii.
Tot marţi, meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună, valabilă de miercuri la prânz până joi dimineaţă, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Timiş, Arad, Bihor, Sălaj şi Satu Mare.
„Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină". Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte", se arată în avertizarea ANM.