Bac-ul în Bucureşti, obligatoriu cu camere video

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Fiecare şcoală desemnată centru de examen în sesiunea iunie-iulie 2011 trebuie să doteze sălile de examinare şi spaţiile unde îşi desfăşoară activitatea comisia de Bacalaureat cu camere de supraveghere. Şi asta în doar 14 zile, este dorinţa expresă a Inspectoratului Şcolar Bucureşti.Toate centrele de examen au fost informate abia astăzi, în a doua zi a examenului de Bacalaureat printr-o circulară a Inspectoratului Şcolar al

Reprezentanţii inspectoratului au invocat o prevedere din metodologia de organizare a bacalaureatului publicată încă din luna august a anului trecut. Norma invocată, respectiv articolul 11 (2) din Metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat arată că „la stabilirea centrelor de examen se vor avea în vedere, cu prioritate, unităţile de învăţământ care permit organizarea sălilor de examen şi a sălilor în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv în aceeaşi clădire, precum şi acele unităţi de învăţământ ale căror săli de clasă sunt dotate cu camere de supraveghere“. Centrele de examen au fost stabilite încă din 15 aprilie, însă nu au fost anunţate că e musai să filmeze în clase.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei arată că acestă cerinţă nu are caracter naţional şi că reprezintă doar „modul în care a înţeles Inspectoratul aplicarea prevederilor din metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat“. Oficialii din Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti spun că este un „ordin şi nu se discută“, chiar dacă din partea Ministerului dotarea sălilor de clase cu camere video a fost doar o recomandare. „Mi-e greu să vă spun de ce a fost dată această circulară abia acum“, recunoaşte Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Primăriile trebuie să rezolve problema

Liceele în care se susţine Bac-ul au termen până pe 20 iunie să doteze clasele. Instituţiile de învăţământ au făcut solicitări la Primăriile de care aparţin pentru a se găsi o soluţie. Surse din inspectoratul şcolar au dat ca soluţie montarea în fiecare clasă a unui calculator cu o cameră web, însă chiar şi aşa unele şcoli s-ar afla în impas din lipsă de fonduri şi de dotări. Apoi, intervine timpul destul de scurt, „trebuie făcute probe, trebuie cerute aprobări“, spun oficialii unui liceu din Capitală.

„Avem şcoli în Bucureşti care sunt dotate cu camere de filmat în clase, dar nu sunt foarte multe. Mi-e greu să vă spun ce se va întâmpla dacă până la 20 iunie vor fi centre de examen fără aceste dotări. Nu ştiu. Cred că se vor găsi soluţii“, arată Marian Banu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite