Rezidenţiatul vine cu noutăţi
0Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, a discutat cu reprezentanţii Universităţilor de Medicină şi Farmacie condiţiile în care se va organiza anul acesta concursul de intrare în Rezidenţiat.
În urma consultărilor, s-a stabilit ca dată pentru organizarea concursului de intrare în Rezidenţiat, ziua de duminică, 25 noiembrie 2012.
La fel ca anul trecut, şi în acest an, concursul se va desfăşura, descentralizat, în şase centre universitare din ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Timişoara şi Craiova pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza aceleiaşi bibliografii şi tematici.
Acestea sunt deja publicate pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro. Conform discuţiilor, fiecărui centru universitar îi vor fi arondate şi judeţele pentru care se organizează rezidenţiat pe post.
Concurs pe post
„Noutatea din acest an este aceea că vom organiza concurs de rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară. De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu se va mai stabili aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă", a declarat Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.
Detaliile privind numărul locurilor, al posturilor scoase la concurs, precum şi perioada de înscriere sau condiţiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea în concurs vor fi publicate în prima parte a lunii octombrie pe pagina oficială de web www.rezidentiatinfo.ro.