Geoană, curtat la scenă deschisă de UNPR: "Îl aşteptăm"
0Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a declarat vineri, că în cazul în care Mircea Geoană ar vrea să vină la UNPR, va fi primit.
"Nu ne interesează scandalurile din PSD, nici acestea, nici cele viitoare. Noi am lansat un proiect, o platformă civică - Uniunea Socială Progresistă - în care orice om care doreşte, inclusiv Mircea Geoană, să vină în acest proiect, îl aşteptăm", a spus Oprea.
Liderul UNPR a comentat situaţia din PSD. "Vedeţi dumneavostră ce se întâmplă acum, vedeţi opoziţia sau foştii colegi sunt ca nişte găini fără cap, se zbat aşa din gard în gard. Păi, cum pot să conducă ei România când nu pot să-şi conducă propriile partide", a spus preşedintele UNPR.
Sârbu: Cu plăcere!
Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat şi el, joi, că dacă Mircea Geoană ar vrea să participe la platforma iniţiată de UNPR, Uniunea Social Progresistă, va fi primit "cu plăcere" şi că o contribuţie a acestuia este "binevenită".
"Deoacamdată, aţi văzut că la PSD e o întreagă luptă pentru putere, e o luptă între generaţii. De aceea, dânşii în momentul acesta nu mai au timp de dezbateri doctrinare şi de lucruri serioase. După ce se vor rezolva aceste lupte interne, eu cred că o discuţie cu Mircea Geoană pe această temă - Geoană care este totuşi un om de stânga - cred că ar fi binevenită. Iar participarea lui sigur că ar fi un lucru bun", a adăugat preşedintele UNPR.
Mircea Geoană ar putea înfiinţa un nou partid de centru-stânga, au declarat, luni, pentru "Adevărul", surse apropiate preşedintelui Senatului. Unul din numele vehiculate pentru noul partid al lui Mircea Geoană este "Noua Stângă". Noul partid ar fi cooptat deja trei preşedinţi de Consilii Judeţene, şase preşedinţi de filiale PSD din Moldova şi sudul ţării şi aproximativ 15 parlamentari, au declarat sursele apropiate de Geoană.
Scandalul Geoană:
EXCLUSIV: Geoană trece la UNPR şi aduce 7 senatori şi 14 deputaţi
EXCLUSIV Geoană îşi face partid pe ideea "fără Iliescu şi fără comunişti"
Geoană bagă zâzanie între greii PSD: Ponta se ia de Iliescu şi Năstase şi flutură Congresul
Geoană ar fi mers ieri cu UNPR şi PDL la discuţii cu FMI
Geoană explică furia lui Ponta: "Eu merg în America la fel cum merg la Dăbuleni"
Năstase explică mazilirea lui Geoană: "E important să ştii că soldatul nu întoarce arma asupra ta"
R. Turcan: Păcatele lui Geoană - nu şi-a prezentat omagiile lui Che Guevara de Bucureşti
Glumiţele lui Geoană: "Declar deschisă şedinţa Senatului...era să zic american!"
Excluderea lui Geoană, în linie dreaptă: "Nu vă temeţi pentru mine"
Geoană: Dacă mi se garantează că sunt schimbat cu cineva din PSD, plec, dar este imposibil