Crin Antonescu: Am avut o întâlnire decentă cu Traian Băsescu
0Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, în această seară, că supendarea preşedintelui Traian Băsescu este "perfect constituţională", iar întâlnirea sa cu fostul şef al statului s-a desfăşurat în parametri normali.
Iată declaraţiile preşedintelui interimar:
Astăzi am preluat mandatul interimar de preşedinte, după ce Parlamentul l-a suspendat pe Traian Băsescu şi în urma deciziei Curţii Constituţionale.
Nu fac confuzia între un preşedinte interimar şi unul ales, chiar dacă ambii preşedinţi au aceleaşi prrogative.
Pentru perioada acestui interimat, principala mea obligaţie este să garantez Constituţia şi legile ţării.
Anunţ cetăţenii României că voi garanta buna funcţionare a tutror instituţiilor acestui stat şi respectarea tuturor acordurilor cu partenerii externi.
România este un stat de drept care funcţionează normal. Preşedintele României a fost suspendat într-un cadru total constituţional. Suntem în faţa unui referendum constituţional.
Situaţia României nu este una de criză.
Cetăţenii sunt chemaţi să dea un verdict perfect democratic.Verdicul va fi al alegătorilor şi toţi îl vom respecta.
Am avut o întâlnire decentă cu Traian Băsescu.
M-am asigurat că Guvernul a luat toate măsurile necesare pentru ca referendumul să se desfăşoare în condiţii optime.
În perioada următoare voi avea întâlniri cu reprezentanţii diplomatici ai ţărilor din UE, ca urmare a confuziilor generate de reacţiile din presa internaţională.Înţeleg că Opoziţia poate să recurgă şi la astfel de arme, dar mesajul meu este să nu exacerbăm deciziile din România. Împreună cu premierul îi vom face pe partenerii externi să înţeleagă că România este un stat de drept.
Mi se pare că este corect ca preşedintele să fie demis cu majoritatea voturilor celor care se prezintă la urne.
În privinţa promulgării proiectului de lege privind referendumul, avizat astăzi de CCR, mă voi exprima după ce voi analiza întreaga documentaţie.
A fost o întâlnire informală cu ambasadorul SUA. Ambasadorul cunoaşte bine realitatea politică românească şi a înţeles că nu suntem în faţa unei lovituri de stat.
Agenda prezidenţială nu cuprinde nicio întâlnire oficială în următoarele 20 de zile.
Nu graţiez pe nimeni în cursul acestui mandat interimar. Nu înţeleg de ce nu se pune problema de a graţia alte persoane în afara lui Adrian Năstase.
Nu voi participa la şedinţa de guvern de mâine.