Şefii de sindicat, cu averile la secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii ies din nou în strada (foto-arhiva)
Sindicaliştii ies din nou în strada (foto-arhiva)

Potrivit unui proiect de lege iniţiat de opt deputaţi social-democraţi, liderii de sindicat ar putea fi scutiţi de obligaţia, care le revine potrivit legislaţiei în vigoare, de a depune declaraţii de avere şi de interese.

Proiectul de lege iniţiat de cei opt pesedişti elimină din lege articolul care stabileşte că şefii de sindicate trebuie să depună declaraţii de avere şi de interese.

Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice prevede că preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale au obligaţia de a depune aceste declaraţii. Iniţiatorii proiectului susţin că aceste funcţii de la nivelul federaţiilor şi confederaţiilor sindicale nu sunt funcţii şi demnităţi publice, aşa după cum au fost impuse "în mod eronat" în lege.

"Asimilarea funcţiilor de preşedinţi, vicepreşedinţi, secretari şi trezorieri ai federaţiilor şi confederaţiilor sindicale cu funcţii şi demnităţi publice este făcută în mod abuziv şi fără nicio justificare, singurul scop pentru care au fost introduse aceste prevederi cu privire la liderii de sindicat fiind acela de a fi supuşi sistematic la presiuni şi şantaj din partea autorităţilor publice", se arată în expunerea de motive. Printre semnatarii proiectului se numără fostul lider al BNS Matei Brătianu, preşedintele executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate "Univers", Dumitru Chiriţă dar şi Mircea Duşa, liderul deputaţilor PSD.

Proiectul a fost înregistrat mai întâi la Camera Deputaţilor la jumătatea lunii septembrie, iar 29 octombrie era data stabilită pentru votul final. De la Cameră, actul normativ va ajunge la Senat, camera decizională.

PSD a încheiat de curînd un protocol de colaborare cu sindicatele, în baza căruia social-democraţii vor sprijini mişcările de protest ale sindicaliştilor. Mai mult, s-a discutat chiar despre posibilitatea ca sindicatele partenere să aibă reprezentanţi structurile de conducere ale partidului. La mitingul organizat de sindicate pe 27 octombrie (ziua în care s-a dezbătut moţiunea în Parlament), social-democraţii au îngroşat din greu rândurile nemulţumiţilor.

Însuşi preşedintele PSD,Victor Ponta, s-a aflat în fruntea coloanei de manifestanţi care a mărşăluit de la Piaţa Victoriei până în Piaţa Constituţiei. Surse din partid susţineau chiar că filialele judeţene ale partidului au primit o "normă de participare" la miting, cheltuielile de transport urmând să fie suportate de şefii respectivelor organizaţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite