Preşedinţii PSD capătă în funcţie mania scrisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă predecesorii lui Mircea Geoană la conducerea PSD, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, şi-au trecut în C.V.-uri numeroase titluri de cărţi sau lucrări publicate în coautorat, actualul

Dacă predecesorii lui Mircea Geoană la conducerea PSD, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, şi-au trecut în C.V.-uri numeroase titluri de cărţi sau lucrări publicate în coautorat, actualul preşedinte al partidului nu se poate mândri cu asemenea "fapte de condei". De altfel, liderul social-democrat s-a rezumat la a-şi publica pe internet doar diplomele de studii, specializările şi funcţiile deţinute de-a lungul timpului. Totuşi, o trăsătură comună ar fi aceea că Iliescu, Năstase şi Geoană au consemnat realizări importante în plan profesional şi publicistic după evenimentele din 1989. Însă, în topul consecvenţei conduce fostul şef al statului care a lansat 16 apariţii editoriale, în tot atâţia ani. Volumele sunt traduse în diverse limbi, de la engleză la turcă. "Probleme globale. Creativitate", "Revoluţie şi reformă", "România în Europa şi în lume", "Revoluţia trăită" şi "Viaţa politică, între violenţă şi dialog" sunt titluri dragi lui Ion Iliescu. Cea mai recentă carte a sa poartă titlul "Pentru dezvoltare durabilă" şi a apărut la Editura Semne, anul trecut.
Nici ex-premierul Adrian Năstase nu se lasă mai prejos, el trecându-şi semnătura pe volume cu teme politice "De la Karl Marx la Coca-Cola", "Umor parlamentar" - dar şi pe tratate de drept internaţional - "Rolul doctrinei în evoluţia dreptului internaţional" (2006), "Destinul Contemporan al Dreptului Internaţional Reflecţii dintr-o perspectivă europeană" (2004). (George Rădulescu)
Mircea Geoană intră în club
Mircea Geoană şi-a lansat cartea "America, Europa şi modernizarea României". Chiar dacă Ion Iliescu sau Adrian Năstase nu au venit la eveniment, cu toate că au primit invitaţie, Geoană se poate mândri că a avut public. Pe lângă ambasadorii SUA şi Marii Britanii, la eveniment au venit şi personalităţi din mediul economic. Bogdan Baltazar, Mişu Negriţoiu, Eugen Dijmărescu au ţinut să fie prezenţi la eveniment. Tatăl şi socrul au fost şi ei alături de Geoană, împreună cu parlamentarii PSD. Cu toate că nu a participat la lansarea propriu-zisă a cărţii, preşedintele PC, Dan Voiculescu, şi-a făcut şi el apariţia pentru câteva minute, dar a preferat doar să ia volumul cu dedicaţie şi să plece. Stelian Tănase a spus că "este o carte cu un stil decent, politicos, care nu fabulează. Este o carte abstractă". Tănase a recunoscut însă public că a fost destul de uimit de faptul că a fost invitat să şi ţină un discurs despre cartea unui lider social-democrat, deşi se cunosc convingerile lui de dreapta. În timpul discursului însă, Stelian Tănase a afirmat că PSD va câştiga alegerile din 2008.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite