Din Biserică la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Negoiţă
Paul Negoiţă

Preotul Paul Negoiţă, care în prezent este consilier local, şi-a depus, astăzi, candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, el precizând că va candida independent.

Preotul Paul Negoiţă a declarat că s-a autosuspendat din funcţia de preot pentru că a observat că după anunţul că va candida pentru Primăria Buzău s-a încercat atacarea Bisericii.

"M-am autosuspendat pe de o parte pentru că legea administraţiei publice îmi impunea acest lucru. Am făcut-o înainte de debutul campaniei pentru că am sesizat o tendinţă de a ataca instituţia. Nu aş vrea ca această instituţie să aibă de suferit din pricina deciziei mele. Relaţia mea cu comunitatea, cu biserica, cu celelalte instituţii se bazează pe vocaţie. Întotdeauna când iubeşti omul faci referire la Dumnezeu, dar nu voi folosi numele Lui mai mult decât ceilalţi, însă întotdeauna va fi în sufletul meu", a spus Paul Negoiţă.

Negoiţă a precizat că a strâns aproximativ 5.000 de semnături de susţinere, adăugând că nu va avea confruntări cu partidele politice.

Candidatul independent la Primăria Buzău a mai declarat că beneficiază de susţinerea PDL Buzău, însă nu va refuza o altă susţinere dacă nu contravine principiilor sale.

"Nu voi avea confruntări cu partidele, pe mine mă interesează să mă adresez oamenilor. Îmi doresc să schimb lucrurile la Buzău, în scopul înnoirii administraţiei locale. Am dorinţa sinceră de a duce oraşul la un alt standard, să fie un oraş important din punct de vedere edilitar. Candidez independent pentru că aşa se întâmplă când nu te regăseşti într-o formă doctrinară în cazul în care mai există. Buzăul are nevoie de un primar independent", a afirmat Paul Negoiţă.

La sfârşitul lunii martie, liderul PDL Buzău, Cezar Preda, anunţa că organizaţia judeţeană va susţine candidatura independentă a preotului Paul Negoiţă.

"Nu îmi e teamă de nimeni, Constantin Boşcodeală are de răspuns la cei 16 ani parcurşi, ce a realizat şi ce nu. Nu mi-e teamă, am activitate socială, lumea mă cunoaşte, nu sunt venit din neant", a mai spus Negoiţă.

Paul Iulius Negoiţă este consilier local municipal independent, fiind la primul său mandat. El are 36 de ani, este căsătorit şi are doi copii, fiind de profesie preot. Este absolvent a două facultăţi, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Drept, având, de asemenea, studii postuniversitare. Din 1998 este preot, iar din ianuarie 2004 este inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, între anii 2008 şi 2010, el fiind inspector general adjunct. Din 2010 este director al Palatului Copiilor.

Negoiţă a devenit consilier local independent în anul 2008, fiind preşedintele Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, culte, protecţie socială, sportive şi de turism. Din 2001 până în prezent a publicat peste 400 de studii de teologie, istorie, drept, eseuri, editoriale, reportaje şi recenzii de cărţi, a prefaţat 14 cărţi şi a publicat patru lucrări de specialitate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite