PSD, PNL şi PC au anunţat moţiunea de cenzură şi un "Guvern de criză"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei formaţiuni urmează să convină asupra unui guvern de criză, care să fie instalat "a doua zi" după căderea actualului Cabinet, în cazul adoptării moţiunii de cenzură.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, miercuri, după întâlnirea delegaţiilor PSD-PNL, că cele două partide vor depune împreună moţiunea de cenzură. Antonescu a precizat că PSD şi PNL vor lucra împreună şi la textul moţiunii de cenzură.

Şeful liberalilor nu a spus data exactă a depunerii moţiunii, dar a precizat că va fi înaintată cât mai curând posibil.

Premierul va fi o persoană agreată de ambele partide, o persoană independentă şi credibilă, a mai spus Crin Antonescu.

Liderul PSD, Victor Ponta, a spus şi el că, împreună cu PSD, "colaborăm la nivel parlamentar şi ducem la mod serios colaborarea la nivel local".

Două delegaţii ale PSD şi PNL conduse de cei doi preşedinţi Victor Ponta, respectiv Crin Antonescu s-au întâlnit miercuri să discute despre moţiunea de cenzură şi despre colaborarea parlamentară pe proiecte comune. PC susţine şi el strategia PSD şi PNL.

Crin Antonescu: PSD şi PNL sunt unite de "regimul Băsescu"

Moţiune simplă PSD-PC pe Agricultură

PSD depune astăzi o moţiune simplă pe Agricultură la Camera Deputaţilor, intitulată "Agricultorii români sufocaţi de importuri şi falimentaţi de politica agricolă a Guvernului Boc".. "Dorim să solicităm, în regim de urgenţă, demisia ministrului Agriculturii, fiindcă, neacordând subvenţiile la timp, prin proasta gestionare a domeniului a cauzat pierderea a un miliard şi 400 de milioane de euro pentru statul roman", a declarat vineri senatorul PSD, Lia Olguta Vasilescu.

PSD anunţase că va începe sesiunea ordinară parlamentară prin depunerea a două moţiuni simple, una pe Agricultură, la Camera Deputaţilor, şi alta pe Sănătate, la Senat şi că va vota orice moţiune simplă iniţiată de PNL.

Olguţa Vasilescu a adăugat că fiecare parlamentar ar trebui să voteze moţiunea fiindcă "starea proastă a agriculturii poate fi observată de oricine".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite