Ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi, acuzat de conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Vasile Cepoi
Ministrul Vasile Cepoi

Ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de o posibilă săvârșire a infracțiunii de conflict de interese. Împreună cu soţia sa, Vasile Cepoi a beneficiat de aproximativ 42.000 de euro dintr-un proiect european.

Potrivit comunicatului de presă, în urma evaluărilor demarate la data de 27.04.2011, s-au constatat următoarele:

- indicii privind posibila săvârșire de către Vasile Cepoi, în calitate de fost Director al Direcției de Sănătate Publică Iași, în prezent, Ministru al Sănătății, a infracțiunii de conflict de interese, a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum și a celor asimilate infracțiunilor de corupție.

În calitate de Director al Direcției de Sănătate Publică Iași, Vasile Cepoi a participat la luarea unei decizii prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituția pe care o conducea la acea dată ca partener în Proiectul „Calitate și performanță în sistemul sănătății publice din România“, derulat în baza Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Ulterior, Vasile Cepoi, împreună cu soția sa, au fost angajați în cadrul proiectului și au obținut venituri de natură salarială de la beneficiarul Fundația AMFITEATRU și de la partenerii: Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași, respectiv S.C. Info Educația S.R.L.

Parteneri în cadrul proiectului au fost Fundația AMFITEATRU (beneficiar), alături de Direcția de Sănătate Publică Iași, Colegiul Medicilor din România, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“ Iași și S.C. Info Educația S.R.L.

Beneficiul patrimonial obținut de Vasile Cepoi, împreună cu soția sa, în cadrul acestui proiect este de 191.726 Lei (aprox. 42.440 €).

În cadrul Proiectului „Calitate și performanță în sistemul sănătății publice din România“ – dezvoltat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), VASILE CEPOI a deținut următoarele calități:
- Manager de proiect (numit în funcție la data de 01.09.2010 și înlocuit din funcție la 26.10.2010);
- Director de proiect pentru activitățile editoriale și de cercetare (în perioada 01.12.2010 – 05.12.2011);
- Trainer audit calitate (în perioada 01.05.2011 – 31.08.2011 și 01.10.2011 – 31.03.2012).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite