Cristian Pârvulescu: "E un mare potenţial de reprezentare a unui curent neo-legionar în România"

Referendumul nu este un instrument democratic; primarii trebuie aleşi de către consiliile locale şi nu direct; dezbaterea pe tema Legii Capitalei trebuie corelată cu regionalizarea; iluzia că societatea civilă este democratică este periculoasă; trebuie să reflectăm mai mult asupra votului obligatoriu.

Iată doar câteva dintre provocările lansate de analistul politic Cristian Pârvulescu în interviul pe care l-a acordat spunesitu.ro.

spunesitu.ro: Cum vedeţi propunerea legislativă recentă de alegere a primarilor într-un singur tur?

Cristian Pârvulescu: Da, există această propunere de schimbare a sistemului electoral pentru alegerea primarilor, în sensul trecerii de la sistemul majoritar, în două tururi, la sistemul majoritar într-un tur. În Marea Britanie, în alegerile parlamentare, se foloseşte sistemul majoritar într-un tur, sistemul majoritar relativ. Sunt critici foarte serioase la adresa acestui sistem, pe care unii doresc să-l introducă în România. Principala problemă a acestui sistem e că nu e democratic sau, într-un termen mai neutru, nu e reprezentativ.

Cum vedeţi propunerea PDL de alegere a primarilor într-un singur tur, în relaţie cu o altă propunere a PDL, de consolidare a primarilor, în detrimentul consilierilor locali?

Nu este a PDL, de fapt, vor s-o promoveze toţi primarii. PDL este doar cel care şi-o asumă. Proiectul a fost discutat în 2009, pe vremea când PSD şi PDL se aflau la guvernare împreună. Nu pot să spun dacă a făcut parte din programul de coaliţie informal, dar a fost încă de atunci asumat, pentru că alegerile într-un singur tur avantajează, în mod clar, candidatul deja ales, primarul în funcţie. PSD are, în acest moment cei mai mulţi primari, cu aproape 200 de primari în plus faţă de PDL.

PSD a avut întotdeauna mai mulţi primari, dar de data asta diferenţele nu mai sunt atât de mari cum se întâmpla în alte perioade. Şi PDL şi PSD îşi strâng primari în general din zona rurală, unde un asemenea sistem garantează, în proporţie de 90%, realegerea primarilor, în condiţiile în care viaţa politică la nivelul comunelor şi oraşelor mici este inexistentă.

Ca urmare, opoziţiile care s-ar fi putut forma, ar fi putut miza doar pe coaliţiile de la turul al doilea, când nemulţumirile faţă de primarul în funcţie ar fi putut duce la schimbări. Deci, alegerea primarului într-un singur tur este o garanţie a perpetuării primarilor care se află deja în funcţie.

Deci, pentru PDL nu poate fi decât un avantaj.

Pentru PDL este excelent, pentru PSD este excelent. Oare e rău pentru PNL?

Institul de Politice Publice a făcut un studiu în care arată că, dacă ar fi fost aleşi primarii în 2008, într-un singur tur, PNL ar fi pierdut cel mai mult, iar PDL şi UDMR ar fi câştigat cel mai mult. Aşa este?

Studii de genul acesta am făcut şi eu pe vremuri şi sunt absolut irelevante. Măcar eu le făceam cu un anume scop, spre deosebire de IPP, care le face cu scopul de a susţine PDL - lucru pe care îl face atât de transparent, încât chiar deranjează.

Ar putea avea, totuşi, măcar o valoare de orientare?

Nu, nu poate avea niciun fel de valoare, pentru că erau în două tururi. Când am de ales în două tururi, votez în primul tur pentru, şi în al doilea tur împotrivă. Sunt o mulţime de variabile, care se schimbă de la un tur la altul. Ceea ce ştim clar este că acest sistem favorizează candidatul care este acum în funcţie.

Este un sistem nedemocratic, acela de alegere a primarilor într-un tur?

Absolut nedemocratic. Orice sistem majoritar este nedemocratic, pentru că democraţia pleacă de la o premisă simplă, şi anume egalitatea între toţi cetăţenii. Sistemele electorale sunt anterioare democraţiei. Democraţia apare abia în secolul XX, pe câtă vreme parlamentele, spre exemplu sistemele electorale, funcţionează dinainte, dacă mă refer numai la epoca modernă.

Or, în secolele XVII-XVIII-XIX, interesul era cu totul altul decât reprezentarea democratică. Interesul era, votul fiind şi cenzitar, reprezentarea unor categorii, şi realizarea echilibrului între ele: era vorba de aristocraţie şi de burghezie. Acestea erau categoriile cetăţeneşti. În momentul în care vorbim despre democraţie, vorbim despre accesul egal al tuturor cetăţenilor la putere.

Or, dacă eu împart cetăţenii în două categorii, cei care au votat bine şi cei care au votat rău, creez o discriminare şi-i dezavantajez pe cetăţenii care n-au votat cu câştigătorul. Singurul sistem care asigură reprezentarea tuturor cetăţenilor este sistemul proporţional. Pentru că, indiferent cu cine au votat, vor fi reprezentaţi proporţional cu dimensiunea naţională sau locală a votului respectiv. În ceea ce mă priveşte, consider chiar alegerea directă a primarului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, drept o eroare.

Credeţi că primarul trebuie ales de către consiliile locale?

Absolut. Primarul trebuie ales de către Consiliul Local, pentru că este vorba despre aceeaşi funcţie administrativă. Fiind ales de către Consiliul Local, primarul este emanaţia aceleiaşi colectivităţi. De ce este nevoie de două voturi, pentru a crea conflicte?! Nu, este o eroare. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi la nivel judeţean şi la nivel naţional. Alegerea preşedintelui în mod direct este una care segregă naţiunea, în loc s-o unifice. Preşedintele trebuie să fie reprezentantul celei mai mari majorităţi posibile.

Or, în momentul în care avem turul I şi turul II la prezidenţiale şi împarţi societatea, cum s-a întâmplat în 2009, în două jumătăţi egale şi ostile, în loc să creezi un stat stabil, din contră, îl dezarticulezi. Ca urmare, tot sistemul electoral de genul acesta, inspirat din capitalismul american, se dovedeşte a fi periculos. Capitalismul nu este democratic, nu există nicio corelaţie între capitalism şi democraţie. Capitalismul are scopul lui şi urmăreşte profitul şi eficienţa economică. Profitul şi eficienţa economică n-au legătură cu democraţia.

Din contră, pot crea foarte mari probleme democraţiei. Modelul acesta economic, transpus în politică, înseamnă sistem majoritar: cel mai bun câştigă. Eu numesc asta „sistemul turnirurilor medievale", aplicate la viaţa politică modernă. Nu este compatibil cu democraţia, creează fracturi.

Acelaşi lucru poate fi valabil şi pentru aplicarea sistemului majoritar la parlamentare?

Sistemul majoritar duce în parlament pe cel care câştigă majoritatea voturilor, dar nu îi reprezintă pe cei care au pierdut. Este clar că împarte societatea în două. Într-o democraţie, regula jocului este că toţi cetăţenii sunt egali. Această regulă a jocului nu este respectată în niciun fel în România.

Şi acest lucru crează o frustrare la nivelul cetăţenilor, pe care o vedem peste tot în Europa. În momentul de faţă, democraţia este în primejdie în Europa, pentru că cetăţenii, speriaţi, temători în faţa crizei, merg spre partidele extremiste, care sunt în mod explicit, deschis antidemocratice. De exemplu, în Finlanda, la ultimele alegeri, 18% s-au îndreptat către un partid extremist, în condiţiile în care primul partid al Finlandei are 21%.

Există şi la noi un astfel de trend extremist, care are şanse să devină realitate la alegerile din 2012?

Există un puternic trend antidemocratic în România. Da, cred că va avea şanse. Problema e cum organizezi politic extremismul. În momentul de faţă, PRM, din cauza caracterului superficial al discursului politic al liderului său, nu reprezintă un pericol. Sigur că putem să ne imaginăm că în 2012 PRM intră în Parlament.

Sunt mai multe clivaje care acţionează: perdanţii tranziţiei, care erau mai puţini în 2008, dar care vor fi mai mulţi în 2012, pentru că se vor considera perdanţi ai tranziţiei toţi cei care au avut de pierdut de pe urma politicilor de austeritate din 2010. Aceştia vor vota extremist, de cele mai multe ori. Oricum, vor vota negativ şi, dacă vor merge, ca în 2000, pe logica negativităţii absolute, vor vota extrema extremelor.

Am văzut un sondaj CCSB care arăta că USL a scăzut la 53%, de la 65% în martie 2011. De ce a scăzut USL?

Pentru că nu satisface. Din punctul meu de vedere, există un mare potenţial de reprezentare a unui curent neo-legionar în România, în special în zona Moldovei. Problema este doar a organizării politice care să permită reprezentarea lui. Sunt două posibilităţi: sau apariţia unui nou partid extremist, sau preluarea mesajului extremist de către un partid existent.

Avem strategia Sarkozy 2007, când acesta, sfătuit de consilierii săi, din zona extremei drepte franceze, a preluat mesajul securitar al Frontului Naţional Francez şi, în felul acesta, a luat voturile extremei drepte şi a devenit preşedinte cu voturile extremei drepte. Şi, în momentul de faţă, politicile lui securitare sunt îndreptate în această direcţie. În Franţa, riscul a fost că - şi Franţa îl simte din plin acum -, relansând temele unui partid care era în cădere liberă, acestui partid i s-a dat posibilitatea să renască.

Frontul Naţional, care era inexistent, a devenit un partid important la alegerile cantonale de anul acesta: a obţinut cam 15% din voturi, ceea ce nu este deloc neglijabil. Dar, în Franţa, datorită sistemului majoritar, cine nu câştigă majoritatea absolută într-un colegiu, nu intră în Parlament. Şi, astfel, ei sunt scoşi cumva din viaţa politică. Dar, surpriză, au obţinut, în cantoanele în care s-au prezentat, 30% din voturi. În multe cantoane au fost înaintea partidului lui Sarkozy. Şi asta arată că există un risc, când te joci cu focul. Că, până la urmă, electoratul extremist va prefera extremismul adevărat, extremismului camuflat.

Cine va prelua la noi mesajul extremist?

Va prelua PDL mesajul extremist? Este posibil. E o şansă pentru PDL să câştige pe un mesaj extremist, extremist anti-maghiar. Dl. Lăzăroiu cred că a anunţat deja acest lucru. Deci, ştim deja că în campania din 2012 va exista o campanie antimaghiară. De ce? Pentru a recupera electoratul naţionalist din Transilvania, care nu votează PSD, deci nu votează USL. Acest electorat reproşează PDL alianţa cu UDMR, cedarea unor ministere, simbolic importante, cum ar fi Ministerul Culturii. Ne putem aştepta să meargă pe o campanie de genul acesta. Nu ştiu dacă va fi partidul în care dl. Lăzăroiu va fi activist. Dar înţeleg că dl. Lăzăroiu a anunţat deja că va intra în politică. Deci, e puţin analist, acum, câteva săptămâni, după care va intra în politică.

Revenind la consilierii locali şi primari şi relaţia dintre cele două autorităţi deliberative la nivel local... În paralel cu proiectul de alegere a primarilor într-un singur tur, mai este un alt proiect, care prevede consolidarea rolului primarilor în detrimentul consiliilor locale: preşedintele de şedinţă al Consiliului Local nu va mai fi ales din rândul consilierilor, ci va fi chiar primarul. Are acest lucru vreo relevanţă?

Nu cred că asta este problema. Puterea consiliilor locale este oricum foarte mică, în raport cu puterea primarului. Realitatea administrativă românească arată că, la nivelul Consiliul Local, situaţia este deplorabilă, pentru că, de fapt, consilierii sunt foarte uşor de manipulat de primari, şantajaţi, sau, din contră, atraşi din punct de vedere economic cu micile afaceri pe care orice primărie poate să le mai desfăşoare etc. Primarul nu este ales printr-un consens al consilierilor, deci nu este un plan politic, şi atunci primarii sunt nevoiţi să-şi cumpere majoritatea.

Problema este însă cu preşedintele Consiliului Judeţean: într-adevăr, vor să modifice Legea administraţiei şi să crească atribuţiile Consiliului Judeţean, care nu avea înainte atribuţii. PSD a cerut ultimativ, în 2008, introducerea în Legea electorală, pentru alegerile parlamentare, a unui articol care să presupună alegerea directă, prin scrutin într-un singur tur, a preşedintelui Consiliului Judeţean. Este o chestiune stranie, să introduci în Legea alegerilor parlamentare un amendament la Legea alegerilor locale.

Numai că nu s-a modificat şi legea administraţiei. Deci, preşedintele Consiliului Judeţean este ales direct, dar nu are atribuţiile unui primar. Şi-atunci, preşedinţii Consiliilor Judeţene, care sunt, de fapt, marii câştigători de etapă ai vieţii politice româneşti, încearcă să atragă şi atribuţii de partea lor şi, probabil, vor reuşi, pentru că societatea românească este amorfă şi aceste amănunte par nesemnificative.

Susţineţi Codul Electoral, aşa cum a fost lansat în dezbatere publică de către Autoritatea Electorală Permanentă, la începutul acestui an?

Da, Codul Electoral a fost propus de Pro Democraţia. Ar fi absurd să nu-l susţin. Autoritatea Electorală Permanentă are o activitate recentă. Pro Democraţia a propus primul Cod Electoral în 2000. Am susţinut, în mod permanent, unificarea legislaţiei electorale într-un singur cod, pentru a asigura unitate şi armonie procesului electoral. Codul Electoral este, în momentul de faţă, un ansamblu de reguli tehnice, care nu face decât să uşureze procesul electoral, nu se referă la sistemul de reprezentare.

Din păcate, neexistând o dezbatere serioasă în legătură cu reprezentarea, există o tendinţă majoritaristă la nivelul publicului, dacă nu se face o campanie serioasă. Când am făcut în sondaje de opinie un exerciţiu, în care i-am întrebat pe oameni „Dumneavoastră, personal, aţi accepta, deşi aţi votat cu un candidat, să nu fiţi reprezentat în consiliu/parlament?". Răspunsul a fost „nu". Deci, în momentul în care devin conştienţi că îi afectează pe ei, că dreptul lor de reprezentare este pus în pericol, în momentul acela devin foarte serioşi.

Spuneaţi, la un moment dat, că uninominalul, aşa cum este el în vigoare în prezent, reprezintă o oportunitate, pentru ca „electoratul să-şi asume răspunderea cetăţenească şi că, cei pe care-i vom vota, vor fi chiar aleşii noştri". Cum sunt aleşii noştri în 2011, se simte că sunt ei aleşii noştri într-o mai mare măsură decât înainte de uninominal?

Nu. Din diferite motive, oamenii nu simt lucrul acesta. Un sistem electoral şi un sistem politic nu se modifică după un scrutin. Problema reprezentării politice în Parlament nu este o problemă a sistemului electoral, ci a modului de selecţie a cadrelor, a candidaţilor pe care partidele îl practică. Deci, dacă nu suntem nemulţumiţi de calitatea parlamentarilor, nu sistemul electoral este de vină.

Şi alegătorul, care s-a lăsat păcălit de un candidat care avea propuneri locale la alegeri parlamentare, este în egală măsură responsabil. Când vorbeam despre creşterea responsabilităţii, mă refeream la cetăţeni informaţi. De fapt, cetăţeanul este doar informat, pentru că altfel nu ar fi cetăţean, ci doar subiect al puterii.

USL a lansat o propunere, deocamdată discursivă, prin care, în Legea electorală, vor fi introduse nişte măsuri specifice de combatere a fraudei la vot. Preluarea în mesajul său a acestei stereotipii a fraudei va ajuta USL să mobilizeze electoratul?

Votul este o stare de spirit. PSD înţelege foarte bine cât de important este să controleze resursele administrative şi politice în momentul alegerilor, iar cei care se vor afla la guvernare, vor avea un avantaj. În 2008, liberalii nu au reuşit foarte bine să fructifice acest avantaj. Este PDL-ul din 2011-2012 un PDL puternic? Nu. Dar, cu siguranţă, rezultatul de la parlamentare este dependent de rezultatul de la alegerile locale. Fără să determine în mod absolut rezultatele de la parlamentare, existenţa unui număr suficient de primari ajută foarte mult un partid să-şi facă campanie şi să contracareze campania celorlalte partide.

Or, posibilitatea rezolvării fraudei la alegerile locale este foarte dificilă, pentru că frauda nu are nicio legătură cu ziua votului. Frauda în ziua votului este în toată lumea o excepţie, astăzi. În general, frauda constă în fraudarea sau influenţarea votului în campanie, sau înaintea campaniei. Ce măsuri se pot lua pentru a contracara această situaţie?

Ea depinde, în primul rând, de competenţa civică a electoratului. Competenţa civică nu se modifică prin lege, ci se modifică prin educaţie. Putem vorbi despre posibilitatea unor alegeri cu un grad satisfăcător de corectitudine în România, abia după două generaţii şi un efort de educaţie civică constant. În rest, pot să fie inventate forme din ce în ce mai dure de control, însă va fi greu de contracarat frauda electorală, câtă vreme nu există instituţii care să fie interesate să dovedească frauda.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a primit atribuţii de a controla finanţarea privată a partidelor (Pro Democraţia a fost cea care a propus astfel de atribuţii pentru AEP). De fapt, AEP este o invenţie a APD, preluată de Cozmâncă în 2003 şi introdusă în Legea electorală. Noi aveam, însă, în Codul nostru electoral, o altă viziune asupra AEP: propuneam, încă de atunci, ca în interiorul AEP să existe un departament care să se ocupe de controlul finanţării partidelor.

Numai că acest departament, deşi din 2008 funcţionează în cadrul AEP, nu a făcut nicio analiză a finanţării în afara actelor contabile. Nu a încercat să urmărească modul în care s-au cheltuit banii şi sursele lor. Şi asta pentru că AEP este o instituţie care rămâne în mare parte politizată. Cred că reforma AEP este necesară, dar că reforma cea mai bună este desfiinţarea ei şi crearea unei instituţii absolut noi.

Care ar fi soluţia, totuşi?

Dispariţia fraudei este o naivitate: vorbim de fraudă în alegerile americane, vorbim de fraudă în 2008, în alegerile locale din Franţa, din Italia etc. Ţările în care nu sunt scandaluri de fraudă sunt Belgia şi Grecia. Asta pentru că au vot obligatoriu. Majoritatea ţărilor din lume au vot obligatoriu; ţările europene nu au vot obligatoriu (votul obligatoriu fiind, în aceste ţări, o excepţie).

Dar asta nu rezolvă problema fraudei în America Latină. De ce? Pentru că acolo unde numărul de alegători este foarte mare, cheltuielile cu frauda sunt foarte mari. Dar asta nu înseamnă că nu există fraudă. Înseamnă că impactul ei este mult mai mic. Este bine să reflectăm asupra votului obligatoriu.

Cu privire la referendumul din Bucureşti, din 19 iunie, întrebările sunt controversate. Din ce motiv sunt ele în afara legalităţii, pentru că sunt neclare, pentru că sunt multe, pentru că n-au legătură cu Legea Capitalei?

Din păcate, legea referendumului nu este atât de clară în ceea ce priveşte formularea întrebărilor. Dar, modul în care au fost formulate întrebările, arată cât se poate de clar că, în problema referendumului, majoritatea consilierilor au optat pentru o farsă. Întrebările au fost formulate de aşa natură încât să fie inacceptabile: sau să producă o prezenţă cât mai scăzută la vot şi să ducă la invalidarea referendumului, sau să ducă la anularea referendumului de către ceilalţi, de către opoziţie.

Problema, în domeniul referendumului, este că există bune practici, care au fost certificate de către Consiliul Europei. Există recomandări ale Consiliului în acest sens. Dar aici nu vorbim de legalitate, ci doar de bune practici, care nu sunt în niciun fel respectate. Întrebările sunt neclare, sunt voit confuze şi chiar contradictorii. În practică, la un referendum se pune o singură întrebare. Deja în 2009, s-a abuzat, în România, cu două întrebări.

Sondajele arată că bucureştenii nu sunt de acord cu Legea Capitalei...

Oamenii sunt, în general, conservatori şi, ca urmare, resping orice schimbare, pentru că nu este niciun fel de dezbatere. Ce-am vrut să măsurăm prin acele sondaje a fost gradul de informare a opiniei publice legat de problema referendumului. Şi-am constat că situaţia este cât se poate de clară, în defavoarea celor care vor să schimbe Bucureştiul.

Pentru că acele consultări publice pe care le-au făcut, referitor la modificarea organizării Bucureştiului, au fost improvizate. Bătălia pe Bucureşti este o bătălie pe resursele Bucureştiului. Controlul acestor resurse economice devine o resursă politică importantă. Ceea ce este grav în Legea Bucureştiului, din punct de vedere electoral, este că încearcă introducerea sistemului majoritar într-un tur pentru alegerea consilierilor. Şi crează o inegalitate între consilierii din Bucureşti şi consilierii din restul ţării.

Pentru că aceşti consilieri din Bucureşti urmează să fie plătiţi la nivel de parlamentari, pe câtă vreme restul consilierilor sunt plătiţi pe legea de salarizare a funcţionarilor. Deja prezenţa la vot în Bucureşti este discutabilă, alegerea pe sistem majoritar într-un tur n-ar face decât ca majorităţi insignifiante, de sub 10%, din locuitorii unui cartier, să dea consilierii locali şi majoritatea.

Deci, riscul de corupţie este foarte mare şi, din acest punct de vedere, legea este foarte periculoasă.

Vor avea, totuşi, unele sectoare de câştigat din faptul că bugetul va fi unul singur?

Toate celelalte sectoare vor fi dezavantajate de Legea Bucureştiului, pentru că ceea ce reproşează deschis Elena Udrea actualei legi este că a creat un buget pentru sectoare extraordinar: de exemplu, sectorul 1 are un buget aproape egal cu bugetul Bucureştiului. Eu cred, însă, că aceste politici urbane, la nivelul Bucureştiului, trebuie privite în strânsă corelaţie cu politica de regionalizare a României.

Nu înţeleg de unde graba pentru modificarea Legii Bucureştiului acum, când am putea să discutăm de Legea Bucureştiului în egală măsură cu regionalizarea României şi am putea crea marele Bucureşti, în momentul în care creăm regiuni: creăm regiunea Bucureşti, care cuprinde Ilfovul. Şi putem apoi să gândim tipuri de politici la diferite niveluri: regional, municipal şi de sector.

Este referendumul naţional, în momentul de faţă, lipsit de substanţa sa democratică, de potenţialul său democratic?

Eu nu cred că referendumul este un instrument democratic. N-a fost niciodată şi nici nu poate fi un instrument democratic. Referendumul este un instrument majoritar, care creează majorităţi forţate, pe teme discutabile. Nici măcar referendumul de iniţiativă cetăţenească, pe care nu-l avem, nu este întotdeauna democratic, darămite un referendum care este stabilit de politicieni. Există mai multe tipuri de referendum: de iniţiativă cetăţenească (Elveţia), abrogativ (Italia), consultativ.

Un referendum relativ democratic este referendumul abrogativ din Italia. Acest referendum face ca legile care sunt considerate de cetăţeni inadmisibile să poată fi anulate prin referendum, la iniţiativa cetăţenilor. Dar referendumul care este iniţiat de preşedinte, consilieri locali, primari, prefecţi, aceste referendumuri nu dezvoltă democraţia, din contră.

Ar trebui să aibă şi o altă autoritate din România această prerogativă a iniţiativei referendumului, în afară de Preşedinte?

Nu, referendumul ar trebui să fie unul de iniţiativă cetăţenească şi să fie direcţionat în chestiuni foarte clare: de exemplu, un referendum abrogativ, nu unul legislativ. E o întreagă discuţie cu referendumul: sunt cercetări celebre, care arată că referendumul este folosit, în special, de către dictatori: de la Napoleon al III-lea, la Hitler, Mussolini ş.a.m.d.

Există, pe de altă parte, la nivelul multor cetăţeni europeni, nemulţumiţi de prestaţia clasei politice, dorinţa de a folosi referendumul ca o formă de intervenţie în politică. În realitate, aceştia doresc să creeze o alternativă la partidele politice, ceea ce este foarte riscant, pentru că partidele politice sunt specializate. Dar referendumul este folosit ca o armă a cetăţenilor împotriva politicienilor: referendumul din 2005 din Franţa, pentru Constituţia europeană, n-a fost atât un referendum împotriva UE, cât, mai ales, împotriva lui Chirac.

(...) Referendumul nu are o reputaţie bună, plebiscitul nu are o reputaţie bună. Hitler a ajuns să-şi consolideze puterea prin două referendumuri, la care nemţii au participat masiv: unul a presupus interzicerea partidelor politice, iar al doilea desfiinţarea Republicii de la Weimar şi instaurarea celui de-al treilea Reich.

În contextul actual, în care, oricum, numai preşedintele poate iniţia referendumul, nu ar putea să aibă şi Parlamentul această prerogativă?
Nu, mi se pare absurd ca Parlamentul să aibă prerogativa iniţierii referendumului, câtă vreme Parlamentul are prerogativa votării legilor. Nu, cred că această prerogativă ar trebui să fie dată doar cetăţenilor, dar ar trebui gândit în aşa fel încât partidele extremiste să nu poată folosi instrumentul, pentru a-şi face propagandă pe banii statului.

Un referendum, mai ales în perioade de criză, poate să deraieze un stat de la traiectoria lui democratică. Cred că statele care sunt rezervate în folosirea referendumului sunt foarte prudente şi încearcă să-şi folosească cât mai bine stabilitatea politică esenţială pentru toate celelalte.

Când trebuie modificată Constituţia?

Dar de ce trebuie modificată? Nu există nicio urgenţă pentru modificarea Constituţiei, în momentul de faţă. Constituţia trebuie respectată şi nu modificată. În orice caz, după criză, când situaţia politică se linişteşte. Şi, oricum, în momentul de faţă nu există o majoritate necesară modificării Constituţiei. Ca urmare, discuţia despre modificare este deja o discuţie electorală pentru alegerile din 2012. Campania electorală a început şi va fi pe tema modificării Constituţiei.

De ce a anunţat Traian Băsescu un referendum pentru aprobarea proiectului de modificare a Constituţiei, în acelaşi timp cu localele din 2012, când ştia că nu va trece de Parlament?

Pentru că vrea să ajute anumite partide politice, aşa cum a făcut cu propria candidatură, prin instrumentalizarea referendumului. De aceea spun că referendumul este un instrument periculos. În România, nu cetăţenii s-au pronunţat prin referendum, până acum, ci doar politicienii.

Ar fi mai plin de conţinut referendumul local decât referendumul naţional?

Da, cred că un referendum de iniţiativă cetăţenească local ar fi foarte util, pentru că ar contracara oligarhiile locale.

Ce s-a întâmplat cu societatea civilă în 2010, de a fost foarte tăcută?

Cu frumoasa fără corp? Societatea civilă suntem toţi, nu sunt doar câteva organizaţii. Societatea civilă trece prin criză, ca şi societatea românească. Printr-o criză multiplă: criză financiară, criză de identitate, criză de mesaj etc.

N-ar fi trebuit să fie mai vocală?

Mai vocală în raport cu ce?

Să reclame anumite abuzuri, poate...

Sindicatele nu fac parte din societatea civilă? Au fost mai vocale ca niciodată.

N-a fost un eşec al sindicatelor, în 2010?

Din punctul meu de vedere, nu. Din punctul de vedere al televiziunilor mogulilor sau politicienilor, da. A fost o mobilizare sindicală cum nu s-a mai întâmplat în România din 1993. Un insucces, nu.

Mă refer la incapacitatea de a influenţa decizia.

Păi, în Franţa au fost trei milioane de oameni care au ieşit, într-o zi, pe stradă, împotriva Legii pensiilor şi n-au modificat-o. Asta este cu totul altceva. Oamenii trebuie să înţeleagă că, atunci când votează, votează un anumit fel de politici. Iar aceste mecanisme de protest sunt mecanisme care nu pot modifica deciziile.

Odată ce un partid politic se află pe poziţii de putere, are avantajul resurselor puterii. Vreau să aflu şi eu de câte ori sindicatele sau ONG-urile au reuşit să întoarcă legi?! Da, lobby-urile şi oamenii de afaceri care plătesc au reuşit, dar nu organizaţiile sindicale şi societatea civilă. Din contră, rolul societăţii civile nu este acela de a protesta, ci este acela de a contesta. Dar este o discuţie mai complicată, pentru că nu ştim, în primul rând, ce înseamnă societate civilă într-o ţară ortodoxă, dacă societatea civilă este democratică sau nedemocratică. Cred că iluzia că societatea civilă este democratică este foarte periculoasă.

Democraţia are în centru o anumită valoare, egalitatea. Societatea românească este, din contră, discriminatorie: problema rromilor, problema femeilor, antisemitism, antimaghiarism etc. Societatea care exprimă aceste poziţii este tot societate civilă. Deci, problema societăţii civile româneşti este a unei societăţi civile democratice. Iar societatea civilă democratică este prima afectată de criza economică. Pentru a se manifesta, are nevoie de resurse.