Cazul Geoană, un episod din Seinfeld

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Ciudat. O comisie a PSD şi-a stricat o duminică pentru a se reuni să discute cazul lui Mircea Geoană. Dar nici fruntaşii PSD, nici cei ai partidului aliat, PNL, nu au dat dovadă de aceeaşi determinare pentru a stabili o strategie de răspuns la evenimente cu mult mai importante.

De exemplu, recentele declaraţii pe care preşedintele Băsescu le-a făcut la Berlin. Locul nu e întâmplător – Berlinul este azi nu doar capitala Germaniei, ci şi centrul nervos al eforturilor pentru salvarea euro şi chiar a unităţii Europei. Ei bine, preşedintele a promis acolo că România îşi păstrează intenţia de a adera la moneda unică în 2015 şi a anunţat deficit zero în 2013. Asemenea declaraţii, rostite în oraşul de unde guvernează Angela Merkel, înseamnă angajamente solide luate în numele României, pe termen mediu.

Aderarea la euro înseamnă un efort comun, cu nimic deosebit de cel pe care societatea l-a făcut pentru intrarea României în NATO şi Uniunea Europeană. La acest efort naţional ar trebui să se înhame deopotrivă puterea şi opoziţia, sectorul financiar şi de afaceri, opinia publică. Numai deficitul zero în 2013 înseamnă o corecţie bugetară de circa 5 miliarde de euro în următorii doi ani. Şi nimeni nu ştie exact de unde vor fi luaţi banii.

Îşi asumă opoziţia un asemenea obiectiv? Sau are alte idei şi alte ţinte de urmat, pe care le consideră mai potrivite pentru România? Dacă da, Berlinul şi, odată cu el, Uniunea Europeană ar fi trebuit să le afle cât mai repede. Ca de altfel, şi opinia publică din România. O dezbatere vizând viitorul european al României este absolut necesară. Şi ar fi fost de datoria opoziţiei să o declanşeze şi să o anime.

Cazul Mircea Geoană este genul tipic de non-eveniment ce face să curgă multă cerneală, dar care în final nu aduce nimic. Sau, dacă vreţi, este ca un episod din Seinfeld: e interesant, te ţine atent, e distractiv, dar fără ca în el să fie vorba despre ceva anume. Politica, însă, este sau ar trebui să fie mult mai mult decât un sitcom. Ceea ce i se întâmplă azi Italiei lui Berlusconi, care nu a înţeles asta, stă mărturie.

Ar mai fi ceva de spus şi despre PNL, partenerul de coaliţie al partidului care s-a pus „să-I rupă capul” lui Mircea Geoană. Liberalii nu pot privi cu relaxare situaţia din partidul aliat. PSD are deja o istorie în a-şi lovi pe la spate propriii candidaţi, prin noncombatul unor organizaţii sau chiar mai rău. Şi asta numai şi numai din considerente legate de bătălii interne. Bătălii considerate mai importrante decât cele cu adversarii de pe scena politică.

Sorin Oprescu se gândeşte poate şi acum la felul în care a fost „ajutat” de unii din PDSR-ul de atunci ca să piardă alegerile pentru primărie, în 2000, în faţa unui Traian Băsescu intrat în luptă pe ultima sută de metri. Cum s-a scris apoi istoria ştie toată lumea.

Acum, situaţia nu mai priveşte doar PSD, ci întreaga opoziţie. O opoziţie de la care opinia publică aşteaptă soluţii şi un comportament diferit faţă de putere. Şi în niciun caz execuţii în direct.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite