Augustin Zegrean referitor la ţipetele din plen: Eu sunt ardelean, vorbesc mai rar. Nu a fost nimic. Sunt problemele lor personale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat astăzi că nu are nimic să-şi reproşeze, iar ţipetele din sala de plen despre care vorbeşte presa nu au existat.

„Nu obişnuiesc să ascult prin gaura cheii. Eu sunt ardelean, vorbesc mai rar. Nu a fost nimic. Sunt problemele lor personale. Încerc din răsputeri să rezolv acest conflict (n.r. - conflictul dintre Ion Predescu, care a spus că judecătoarea Cojocaru a înclinat balanţa în favoarea lui Băsescu, şi Aspazia Cojocaru care a declarat că-l dă în judecată pe Predescu dacă se dovedeşte că a făcut publice informaţii legate de votul din plen). Acesta este rolul meu“, a dat lămuriri Augustin Zegrean.

De asemenea, întrebat dacă îşi reproşează ceva, preşedintele Curţii Constituţionale a spus că nu are ce să-şi reproşeze, în schimb îi reproşează alţii şi a dat exemplu presa.

Chestionat în legătură cu prezenţa, de aseară, a protestatarilor în Piaţa Universităţii , Zegrean a spus: Am tot respectul pentru ei, dar 46, nu este 50 (la referendum au votat 46, 24% din alegători, ceea ce înseamnă că nu s-a obţinut cvorumul de 50% plus unu necesar pentru validare - n.r.).

La întrebarea cum se simte, Augustin Zegrean a spus ironic: „Mai bine decât mâine“.

Astăzi, a avut loc şedinţa Curţii Constituţionale în care a fost citită hotărârea adoptată, marţi, privind referendumul din 29 iulie. Hotărârea va fi trimisă Parlamentului, care urmează să se întrunească pentru citirea acesteia, după care decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite