Un living vechi de două secole, 20.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bijuterii, piese de mobilier vechi de sute de ani, gramofoane, ceasuri, medalii. Toate au făcut cu ochiul colecţionarilor sau amatorilor de antichităţi în acest weekend la "Rom-Antique".

Bijuterii, piese de mobilier vechi de sute de ani, gramofoane, ceasuri, medalii. Toate au făcut cu ochiul colecţionarilor sau amatorilor de antichităţi în acest weekend la "Rom-Antique".

O nouă ediţie a Târgului de Antichităţi a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la World Trade Plaza. În afara bijuteriilor mai mult sau mai puţin valoroase, cu preţuri între 400 şi 4.000 de lei, în funcţie de numărul diamantelor sau al pietrelor preţioase, vizitatorii au avut de ales între rame foto, medalii, ceasuri de mână sau de buzunar, zeci de tablouri şi tacâmuri de argint. Printre bijuteriile mai puţin obişnuite au apărut inele de absolvire, mult mai comune în SUA, după cum ne-a explicat un colecţionar, ale căror preţuri începeau de la 120 de euro. Cum majoritatea celor prezenţi au însă şi propriile galerii, ei se aşteaptă ca vizitatorii să se îndrepte şi către magazinele de specialitate din Capitală. "Nu am vândut nimic, însă clienţii noştri ştiu de magazinul pe care îl avem în Bucureşti şi preferă să cumpere direct de acolo", a spus unul dintre expozanţii la "Rom-Antique".

Preţuri pentru mobila şi decoraţiunile secolului al XIX-lea

Set canapea cu două fotolii, secolul XIX - 1.800 de euro
Bibliotecă sec. al XIX-lea, din lemn cu ornamente de bronz şi plasă de alamă - 7.000 de euro
Masă de joc, mijlocul sec. XIX - 4.000 de euro
Dulap China, secolul al XIX-lea, lemn masiv - 6.000 de euro
Fructieră Altwien - 800 euro
Serviciu de ceai, din porţelan, Japonia - 150 de euro
Set de linguriţe din argint aurit - 120 de euro
Ou de ceramică - 30 de euro
Tablou din secolul al XIX-lea - între 500 şi 1.000 de euro, în funcţie de artist
Gramofon - 350 - 600 de euro

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite