Galaţi: Un grilaj metalic din curtea unui liceu s-a prăbuşit peste patru copii
0Patru copii, cu vârste cuprinse între patru şi opt ani, au fost transportaţi, sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei, din Galaţi, după ce un grilaj metalic din curtea unui liceu din municipiu a căzut peste ei, transmite Mediafax.
Potrivit lui Ioan Tudor, directorul Liceului de Artă Dimitrie Cuclin, din Galaţi, unitatea în care s-a înregistrat incidentul, copiii locuiesc în imediata vecinătate a liceului şi de obicei se joacă în curtea şcolii, din cauză că în apropiere nu există niciun loc de joacă special amenajat.
"Ieri (n.r. - sâmbătă), au venit şi în timpul zilei, dar au fost alungaţi de paznicul şcolii şi de un vecin care lucra la o magazie, în apropiere. Însă ei au revenit seara şi au intrat în curte, sărind gardul, prin spatele şcolii. Este greu ca paznicul să vadă când intră ei…", a afirmat directorul şcolii.
Acesta a mai spus că micuţii s-au căţărat pe un grilaj metalic de la una din ferestrele unui corp de clădire, construită în 1960. Din cauza vechimii tâmplăriei de lemn, şuruburile care susţineau grilajul au cedat, iar copiii s-au răsturnat, căzând cu grilajul peste ei.
Cei patru copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Galaţi, la secţia de Neurochirurgie, cu lovituri la cap.
Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polischi, cel mai mic dintre copii, un băieţel în vârstă de patru ani, a fost transportat sâmbătă noapte, cu ambulanţa, la Spitalul Bagdasar Arseni, de la Bucureşti, având în vedere că micuţul are un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie cerebrală.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Cristina Tatulici, a declarat că o echipă de poliţişti de la Secţia 1 s-a deplasat, duminică, la Liceul de Artă, pentru a investiga acest caz.